Wow, acum că am văzut ce rating-uri i-au dat acestei cărți toți prietenii mei de pe Goodreads, am impresia că înot contra curentului. Departe de mine să spun că Vegetariana este o carte proastă. E una dintre cele mai ciudate cărți pe care le-am citit vreodată – dacă stau să mă gândesc, topul ciudățeniilor citite de mine mustește de asiatici. Vorba cuiva din Bridget Jones, “cruel race”. :))
Însă am niște probleme cu ea, chit că e multipremiată, superhype-uită și foarte trendy. Am fost tentată să o abandonez, m-a prins abia după 75 de pagini. :/ Chiar dacă nu-s genul de om care, atunci când e pe punctul de a citi cărți celebre, își construiește așteptări ireale doar ca să ajungă să se plângă apoi că e dezamăgit, fix așa am pățit acum. Sau mă rog, cu o parte din carte, fiindcă Vegetariana chiar ESTE sclipitoare în rest. V-am confuzat?
Despre ce e vorba
Stați să vă zic întâi despre ce NU e vorba: după titlu, Vegetariana pare a fi un hipsterism care se referă la o gagică ce a renunțat la carne fiindcă, vai, cât suferă bietele animale. Nici vorbă, deși sunt sigură că o parte din popularitatea cărții se datorează titlului și celor care o cumpără crezând că vor citi despre ceva în registrul ăsta.
Nu. Vegetariana este, într-adevăr, despre o tipă care devine vegetariană, dar nu din cine știe ce motive altruiste, ci fiindcă are o mulțime de coșmaruri sângeroase. Când acestea ajung să o obsedeze, consideră că cea mai bună soluție este să golească frigiderul de carne (sic) sub privirile disperate ale soțului său, care până atunci considerase că trăiește alături de cea mai banală femeie din lume.
Se pare că, în trecut, să devii vegetarian era considerat ceva ieșit din comun în Coreea de Sud, fiindcă familia tipei ăsteia – pe care-o cheamă Yeong-hye, btw – reacționează exagerat. Absolut toți cei din jurul ei sunt uimiți, iritați, chiar dezgustați de alegerea ei, și viața tuturor se schimbă din acel moment, într-un fel sau altul.
Romanul e alcătuit din trei părți, trei capitole, fiecare aducând o nouă perspectivă asupra poveștii. Ce-i ciudat e că niciuna dintre aceste perspective nu-i aparține lui Yeong-hye, protagonista noastră, ci aflăm totul de la soțul, cumnatul și sora ei. Sincer, mie mi s-au părut ca trei povestiri scurte care levitează în jurul deciziei lui Yeong-hye de a deveni vegetariană. Tocmai de aceea am o părere diferită despre fiecare.
Primul capitol e singurul povestit la persoana I și îi aparține soțului tipei. Mi s-a părut cel mai prost din întreaga carte. Al doilea capitol se întâmplă la câțiva ani după acțiunea din primul și aflăm perspectiva cumnatului lui Yeong-hye. Ăsta a fost preferatul meu; e absolut genial, un mindfuck suprem, tot sufletul cărții e acolo. În sfârșit, ultimul capitol o are în centru pe sora vegetarienei, adică soția cumnatului, și pune cumva cap la cap piesele de puzzle din poveste într-un ton de-a dreptul deprimant.
Ce mi-a plăcut
Capitolul doi, Pata mongolă. Dumnezeule, e mental rău partea asta. Erotism, nebunie, artă, obsesie, simbolism, luptă interioară cu tentația. Demență pură. Ca experiență, nu neapărat ca stil, vouă nu vi s-a părut că aduce foarte mult cu Parfumul lui Patrick Süskind? Fiindcă mie da. Am fost extrem de surprinsă de cât de fain m-a luat pe sus și m-a amețit cartea după dezamăgirea primului capitol. Pur și simplu am devorat partea asta. Cumnatul lui Yeong-hye, cu toată firea lui odioasă de artist neînțeles, mi s-a părut un personaj foarte bine construit, preferatul meu din carte.
Mi-a plăcut și faptul că povestea e atât de stranie. Sincer, în afară de sus amintita, cu care mi s-a părut că seamănă (Parfumul mi-a plăcut mult mai mult, tho’), nu am mai citit niciodată ceva asemănător. Cartea are, într-adevăr, o esență unică, și înțeleg de ce mulți sunt șocați și fascinați în același timp.
Nu în ultimul rând, mi-a plăcut subiectul ultradelicat și superevitat pe care îl aduce în discuție Vegetariana: corpul nostru. Cât de stăpâni suntem, cu adevărat, asupra lui? Cât sunt în măsură ceilalți să ne spună ce să facem cu el, fie că suntem sau nu în deplinătatea facultăților mintale? Și dacă vreodată ne vine ideea că nu ne mai aparține și vrem să ne detașăm de el, avem dreptul să facem asta? Cu alte cuvinte – faptul că alegem să nu ne punem capăt zilelor este mai benefic pentru noi sau pentru cei din jur? Dap, discuția se întinde până acolo. V-am spus că e un mindfuck suprem cartea asta.
Ce nu mi-a plăcut
Ajungem și la ce ne doare. Primul capitol. OK, am înțeles că soțul tipei n-are suflet și e de o cruzime rară, dar nu știu dacă asta explică faptul că efectiv nu am putut pătrunde în atmosferă. Mi s-a părut tras de păr.
În al doilea rând, dialogurile sună fals. Par artificiale, forțate. Parcă până la sfârșit nu m-au mai deranjat, dar asta nu știu dacă înseamnă că au devenit mai OK sau că m-am obișnuit cu ele. De exemplu, întrebarea “Tu nu o să mai mănânci nimic de origine animală?” repetată de atâtea ori… Pe bune, cine vorbește așa în viața de zi cu zi? 😐
Per total, n-am fost mare fană a stilului de scriere, iar pentru mine asta contează de sute de ori mai mult decât subiectul propriu-zis al unei cărți. Să fie de la traducere? Nu cred, mi s-a părut OK. Nu știu. Nu zic că Han Kang scrie prost, spun doar că e pe drumul cel bun spre ceva de-a dreptul bun, nu artificial spre mediocru, cum mi s-a părut aici.
Concluzii și recomandări
Ca să tragem linie, mi-a plăcut Vegetariana; cred că este o carte importantă, care merită citită. Nu a luat Man Booker-ul degeaba: te pune pe gânduri, ridică probleme importante, te zguduie puțin și cu siguranță o să te gândești la ea mult timp după ce ai citit-o. Îîîînsă… la nivel de stil nu m-a impresionat, nici nu m-a lovit în plex, așa cum m-aș fi așteptat să o facă. Partea a doua trebuie să recunosc că e o bijuterie, iar dac-aș fi citit-o ca pe ceva de sine stătător, i-aș fi dat clar 5 stele din 5.
O recomand dacă vreți să încercați ceva foarte pe val și dacă pentru voi contează mai mult acțiunea în sine decât felul în care este scrisă. N-o să vă plictisiți, garantat (mă rog, dacă supraviețuiți primului capitol 😅). N-o recomand dacă nu vă plac poveștile întunecate, sângeroase, ciudate, cu scene de violență/viol, d-astea.
Alte informații
Deborah Smith, traducătoarea în limba engleză a cărții, a primit și ea premiul Man Booker pentru traducere, așa că poate vreți să încercați cartea în engleză. O fi sunând mai OK.
La noi, Vegetariana a apărut la Art, în colecția Musai.
*Pe Goodreads, Vegetariana a primit de la mine 3 steluțe din 5 (cam 3,5 ar fi de fapt, dar Goodreads nu se încurcă în jumătăți de măsură, din păcate).
Trebuie să ții cont și că personajele și povestea vin dintr-o cultură foarte diferită de a noastră. Ai observat cum nu-și prea spun pe nume, ci se adresează unul altuia cu apelative de genul „cumnata mea”, „mama soției mele” etc.? Apoi, rolul femeii supuse din societatea coreeană, așteptările de la ea, dificultatea sau lipsa de comunicare dintre oameni care se presupune că sunt extrem de apropiați: soț-soție, surori, părinți-copii, toate astea joacă și ele un rol în felul în care vorbesc și se comportă personajele. În contextul ăsta, replicile nu mi se par chiar așa de forțate, sunt doar diferite de ale europenilor sau americanilor. Am avut o senzație asemănătoare și la cărțile de autori japonezi, de exemplu, pe care le-am citit.
Am ținut cont, dar de obicei japonezii îmi plac tocmai datorită diferențelor de care zici, nu în ciuda lor. Asta e, stilul nu mi s-a părut strălucit.
Partea a doua a fost și preferata mea. În rest “nu sunt de acord cu tine”. Mi s-a părut foarte bine scrisă, chiar poetică pe alocuri (poate în engleză sună mai ok?), o lectură care curge ușor în ciuda grozăviilor pe care el citești. Cred că noi o percepem ca fiind ciudată și pentru că, așa cum spune și Mihaela, nu suntem obișnuiți cu cultura și obiceiurile asiatice.
Acum că zici, sunt chiar curioasă să recitesc anumite pasaje în engleză. Poate chiar e traducerea de vină și, nefiind tradusă din engleză, nu-mi dau seama cum s-ar fi putut formula mai ok.
Eu în engleză am citit-o, nu am văzut varianta în română.