Pe C. S. Lewis îl știți, probabil, ca nenea ăla care a scris Cronicile din Narnia – pe care eu încă nu m-am simțit tentată să le citesc, la fel cum pățesc și cu seria Harry Potter. Însă într-o zi, din pură întâmplare, am dat peste un citat care, jur, parcă mi-a aplicat o karată bine țintită, într-atât m-am identificat cu tot ce scria acolo. Mai exact, zicea așa:
There is no safe investment. To love at all is to be vulnerable. Love anything, and your heart will certainly be wrung and possibly be broken. If you want to make sure of keeping it intact, you must give your heart to no one, not even to an animal. Wrap it carefully round with hobbies and little luxuries; avoid all entanglements; lock it up safe in the casket or coffin of your selfishness. But in that casket – safe, dark, motionless, airless – it will change. It will not be broken; it will become unbreakable, impenetrable, irredeemable. The alternative to tragedy, or at least to the risk of tragedy, is damnation. The only place outside Heaven where you can be perfectly safe from all the dangers and perturbations of love is Hell.
În câteva minute, toți prietenii mei cărora le mai trimit citate din ce mai frunzăresc l-au primit și pe ăsta, însoțit de exagerat de multe inimioare. ❤💓😍 Apoi, după o zi în care s-a sedimentat mai bine, n-am mai rezistat și am comandat cartea din care era extras, adică The Four Loves, unul dintre numeroasele volume non-fictive ale lui C. S. Lewis.
Nu știu de ce insist pe asta cu citatul. Poate pentru că mi se pare cu două secunde mai nobil decât să mă entuziasmez așa datorită unei coperte.
Am stat două săptămâni pe cartea asta. Am scos peste 12 pagini de Word numai de citate care mi-au plăcut. E toată subliniată și plină de notițe pe margine, iar eu fac asta rar spre deloc. Au fost zile în care n-am citit decât vreo opt pagini la care m-am gândit apoi intens. Ce să mai, The Four Loves a fost ca un spa pentru creier. Se vede că mi-a plăcut, nu?
Despre ce e vorba (și o cheie de lectură)
Așa cum probabil v-ați dat seama din titlu, cartea ia la puricat patru tipuri de iubire: Afecțiunea (în greacă – storge), Prietenia (philia), Dragostea (eros) și acel charity pe care-l poți traduce în mai multe feluri, dar care pentru Lewis înseamnă ceva între Compasiune și iubire necondiționată, divină (agape). Cartea este însă ceva mai mult decât pură filosofie – e filosofie din perspectivă creștină. I know, right? Cum de s-a apucat ateea supremă să citească așa ceva? Vă zic acuș.
În primul rând, nu sunt genul ăla de ateu hardcore, care disprețuiește pe oricine nu gândește la fel ca el. Departe de mine ideea. Fiecare e liber să creadă în ce vrea atâta timp cât nu încalcă nimănui dreptul de a face același lucru. Doi: arta și literatura implicit ar fi mult mai sărace dacă am elimina factorul creștin. În plus, de cele mai multe ori, o paralelă biblică folosită bine învăluie în mister și dă un aer înălțător oricărei fraze. Recitiți citatul inițial să vă convingeți – cam cu cât la sută mai prăpăstios sună doar pentru că sunt amintite Raiul și Iadul? Și trei: nu e musai să înțelegeți același lucru ca C. S. Lewis prin acel “higher Love” la care se raportează; pentru voi poate fi altceva: dragostea față de ceea ce faceți sau atașamentul față de un principiu care vă ghidează în viață. Cărțile nu sunt scrise pentru a fi interpretate literalmente, în ciuda intenției autorului.
Ce mi-a plăcut
Bijuteria asta de carte, chiar și așa non-fictivă, este mult prea artistică să mai ții cont că toate drumurile duc, după câteva paragrafe de filosofie pură, tot la Dumnezeu. Și oricum, să nu vă imaginați ceva dogmatic, în care ni se impune să cunoaștem și să credem un set de idei ca să le înțelegem pe cele ale autorului. Tocmai asta mi-a plăcut: Lewis nu e un primitiv care te amenință cu flăcările eterne dacă nu ai aceleași convingeri religioase ca el, nici nu te dojenește superior că trebuie să crezi asta și asta, ci înțelege pur și simplu, în cel mai umil mod posibil, că există oameni care nu cred.
Și ca să trecem total peste subiectul ăsta, OMG, capitolele despre cele patru iubiri în sine sunt foarte, foarte mișto. Pe lângă modul deloc didactic în care ne sunt explicate conceptele, fiecare iubire ni se prezintă ambivalentă, atât cu avantaje, cât și cu pericole. Iată câteva idei de-ale lui Lewis care mi-au plăcut enorm:
- Idolatrizarea iubirii e marele păcat al literaturii secolului al XIX-lea 😅;
- Iubirea lăsată să devină zeu, adică o prioritate în viața oricui, se transformă în demon și distruge;
- Mintea umană este mai înclinată să laude, să ierarhizeze sau să batjocorească decât să definească și să descrie;
- Dragostea exagerată față de țară te face mai ușor de manipulat de propagandă;
- Afecțiunea se naște mai ales față de cei lângă care ești nevoit să petreci mult timp, exact așa cum apare afecțiunea între un cal și o găină care stau în același spațiu;
- Afecțiunea poate sufoca orice relație;
- Prietenia, la fel ca arta, nu e necesară, dar dă valoare existenței;
- Cu cât mai mulți prieteni sunt într-un grup, cu atât mai multe aspecte ale personalității tuturor celorlalți sunt puse în valoare;
- Prietenia trebuie să fie despre ceva; dacă nu ai nicio țintă în viață, niciun drum pe care să mergi, nu prea poți să-ți faci prieteni;
- Joaca și râsul fac bine în Eros;
- Dacă vocea ta interioară nu îți spune că mai bine te prăbușești psihic și emoțional lângă persoana iubită decât să o părăsești și să-ți fie bine, atunci nu e vocea Erosului;
- Nimic mai fals decât ideea că bătaia de joc e ostilă;
- Compasiunea este cea mai înaltă formă de iubire și nimeni nu o apreciază.
Cartea le dezvoltă pe acestea și e plină de multe altele la fel de suculente. Iar pe lângă ideea în sine, o să vă încânte felul în care scrie Lewis. Are un stil jos cu pălăria, se vede că omul a fost atât artist, cât și academician cu greutate și… om fain, destins. De exemplu, vă dau două citate din capitolul meu preferat, Friendship – unul profund, celălalt amuzant.
At home, besides being Peter or Jane, we also bear a general character; husband or wife, brother or sister, chief, colleague or subordinate. Not among our Friends. It is an affair of disentangled, or stripped minds. Eros will have naked bodies. Friendship naked personalities.
What we now call ‘the Romantic Movement’ once was Mr Wordsworth and Mr Coleridge talking incessantly (at least Mr Coleridge was) about a secret vision of their own.
Ce nu mi-a plăcut
Eu am o relație mai puțin fericită cu filosofia, în sensul că nu am citit niciodată un filosof cu care să fiu 100% pe aceeași lungime de undă. Bine, nici nu prea cred că e posibil; câți indivizi, atâtea concepții despre viață.
Dacă vorbim strict de cartea asta, cu C. S. Lewis m-am contrazis în mintea mea în două ocazii: când efectiv nu înțelegea cum doi creștini pot avea power play în dormitor și cum pot simți plăcere din durere 😂 (dar na, vremurile… pe atunci era mare lucru și că cineva vorbea deschis despre asta!), și când a susținut de vreo două-trei ori că dragostea pentru Dumnezeu ar fi bine să te facă să renunți la orice, oricât de drag ți-ar fi.
În rest, la nivel de stil, de construcție a ideilor, de concizie a textului – nimic de reproșat, I love this book.
Concluzii și recomandări
Pro: Dacă vreți să citiți filosofie artistică, echilibrată, caldă și cu capul pe umeri, încercați C. S. Lewis. Oricât l-aș aprecia pe Cioran al nostru, mi se pare un smiorcăit în comparație cu acest titan al gândirii. :)) Sincer, marele merit al cărții ăsteia este că te pune pe gânduri și te face, mai ales datorită ultimului capitol, să-ți reevaluezi orice relație și atitudine. Fie că sunteți sau nu de acord cu ideile din The Four Loves, n-o să duceți lipsă de nutreț pentru minte.
Contra: Well, dacă nu suportați frecventele trimiteri religioase și nu prea sunteți pe felie cu creștinismul, poate cartea asta nu e pentru voi. Deși nici eu nu mă încadrez, și tot mi-a plăcut. Just try, maybe? E scurtă, 170 de pagini, ce-aveți de pierdut? 😀
Alte informații
Eu mi-am luat cartea de pe Book Depository și am citit-o în engleză, deși recunosc că pe alocuri a fost nițel greoaie. Văd că e tradusă și în română, la Humanitas, într-un volum în care apare alături de alte două titluri non-fiction de la C. S. Lewis.
Următoarea pe lista-mi e o carte mixtă fiction/non-fiction – Of Other Worlds -, dar deja am ochit și ediția cu ilustrații full color a tuturor volumelor din Cronicile din Narnia, yum yum. 😀
Voi ce-ați citit de C. S. Lewis? Ar trebui să mă apuc de altceva mai urgent?
*Pe Goodreads, The Four Loves a primit de la mine 5 steluțe din 5.