Carte: A Room with a View, de E. M. Forster – comedie, lirism și feminism timpuriu

Nu pot să trec peste cât de faină-i coperta asta. Sigur că E. M. Forster nu se referă la o cameră dintr-un bloc comunist, care are un geam murdar de stropi de ploaie și vedere spre o alee mărginită de alte blocuri comuniste, așa cum sugerează poza mea. Camera lui cu vedere te poartă la pensiunea Bertolini din Florența și o priveliște pe măsură, cam ăsta fiind și punctul de pornire al cărții.

‘One doesn’t come to Italy for niceness,’ was the retort; ‘one comes for life. Buon giorno! Buon giorno!’

Înainte să vă zic două vorbe despre acțiunea romanului, trebuie să precizez că atunci când am cumpărat cartea nu știam mai nimic despre ea, în afară de faptul că se află undeva la granița dintre clasic și modern și că e puțin pretențioasă. Atât. Nu tu personaje, acțiune, nimic. Așa că am fost plăcut surprinsă să descopăr că e, în mare, o comedie de moravuri și un soi de bildungsroman (plus niște romantism, yadda yadda 🙄).

Despre ce e vorba

Cartea urmărește destinul lui Lucy Honeychurch, o englezoaică tânără, frumoasă și cu ceva sămânță de talent muzical, care merge în vacanță în Italia însoțită de verișoara ei, Charlotte, o acritură de femeie la vârsta a doua și aș zice că de modă veche, dar nu – avea un comportament tipic pentru Anglia acelor vremuri. Așadar, o tânără cu potențial și o însoțitoare convențională vizitează o Italie plină de zvâc. Promițător.

La pensiunea Bertolini din Florența, cele două constată cu amărăciune că nu li se oferă camera cu priveliște faină, spre râul Arno, ci o odăiță oarecare, cu vedere spre o curte interioară. Atunci intră în scenă cei doi Emersoni, tată și fiu, care le propun domnițelor să facă schimb de camere, fiindcă pentru ei e cam totuna încotro nu privesc pe fereastră când dorm. Ați ghicit, asta e intriga. Poate părea un pic copilăresc cum se crispează și se ofensează verișoara Charlotte, crezând că favorul înseamnă că cei doi bărbați vor și altceva în schimb. De altfel, întregul subiect al cărții e nițel anacronic, daaar să ne amintim că romanul ăsta a fost scris la începutul secolului XX, când mentalitatea asta abia începea să se schimbe.

Dacă Lucy și Charlotte acceptă sau nu propunerea Emersonilor nu vă zic, dar pot să vă spun că aventura lor prin Italia continuă, iar pentru Lucy, experiența vizitării unei țări latine înseamnă mai mult decât o statuie și trei tablouri – înseamnă o schimbare de viziune de care nici măcar nu e conștientă la început. Și totuși, când se întoarce în Anglia, acceptă să se logodească cu Cecil Vyse, un tip foarte cult, dar care o ia cam de sus și cu care nu se potrivește deloc.

Cartea e împărțită în două: prima jumătate se petrece în Italia, iar cea de-a doua înapoi în Anglia. La sfârșit aflăm ce se întâmplă cu Lucy și ce cale va alege în viață – căci, dacă nu era evident, avem de-a face cu un triunghi amoros.

‘Does it seem reasonable that she should play so wonderfully, and live so quietly? I suspect that one day she will be wonderful in both. The watertight compartments in her will break down, and music and life will mingle. Then we shall have her heroically good, heroically bad – too heroic, perhaps, to be good or bad.’

Ce mi-a plăcut

În primul și-n primul rând, stilul. Holy fuck, ce bine scrie E. M. Forster! Atât de finuț și într-o engleză absolut superbă. Cred că v-ați dat seama din citate că frazele lui au o muzicalitate aparte; totul e liric, înflorat și presărat cu multă filosofie, fără ca umorul și comedia de moravuri să aibă de suferit. Omul ăsta are o sensibilitate aparte și jur că, după primele vreo 30 de pagini, a trebuit să verific pe Wikipedia dacă nu cumva memoria îmi joacă feste și Forster e, de fapt, o ea, nu un el. Dar nu, tipul a muncit ani buni și și-a șlefuit o grămadă cuvintele până când A Room with a View a ajuns în forma sa actuală. Per total, foarte mișto.

‘Life,’ wrote a friend of mine, ‘is a public performance on the violin, in which you must learn the instrument as you go along.’

Apoi, e foarte interesant ce vrea să transmită cartea asta și cum alege să o facă. Practic, fiecare personaj e personificarea unei idei: verișoara Charlotte, de exemplu, e Anglia conservatoare, cei doi Emersons sunt Anglia modernă și lipsită de constrângeri și încorsetări stupide, iar Lucy trebuie să aleagă, în timp ce se descoperă pe sine, încotro se îndreaptă, cântărind atentă plusurile și minusurile.

Și că tot vorbeam de personaje, preferatele mele au fost Cecil și Freddy, fratele lui Lucy. Acesta din urmă cred ca are cele mai reușite replici din carte, am chicotit ori de câte ori se amesteca tembelul ăsta-n conversații. :)) Par example:

‘Emerson, Freddy? Do you know what Emersons they are?’
‘I don’t know whether they’re any Emersons,’ retorted Freddy, who was democratic. Like his sister, and like most young people, he was naturally attracted by the idea of equality, and the undeniable fact that there are different kinds of Emersons annoyed him beyond due measure.

Cât despre Cecil, logodnicul lui Lucy, nu știu, ori m-am regăsit foarte mult în anumite calități și defecte ale sale, ori mi se par genul de chestii irezistibile la un bărbat. Small wonder I only like assholes! :)) Cum era descris la un moment dat, e genul de persoană pentru care a disprețui oamenii e o dovadă de rafinament. E cult, bine citit, iubitor de frumos, dar îi place să-și impună punctul de vedere și să se arate complet detașat față de orice tentativă de apropiere umană. Un personaj foarte bine construit, chiar dacă apare doar în jumătate de carte.

Ar mai fi multe de zis: simbolistica numelor (Honeychurch, Vyse), cei doi preoți cu viziuni total diferite, verișoara Charlotte – un personaj atipic, cu moralitate ambiguă până la ultimele pagini. Și, încă o dată, coperta ediției mele. Pentru că efectiv nu mă satur s-o privesc. 😍

Ce nu mi-a plăcut

La capitolul părți proaste, îmi pare rău că n-am rezonat mai mult cu povestea asta. Aproape toate elementele-cheie care o pun în mișcare sunt depășite în zilele noastre. Nu mă înțelegeți greșit, cartea este o mică bijuterie, dar uneori am simțit că e un Porsche condus cu picioarele de Fred Flintstone. Deși au scris cu aproape un secol înaintea lui Forster, surorile Brontë au romane mai actuale și mai fresh decât reușește să fie A Room with a View. Yabba-dabba-fuckin-do.

Și dacă tot am pomenit mai sus de copertă, trebuie să spun și că am urât cu patimă fontul. Serios, Penguin, nu mai stropșiți păduchi între foi, că nu-i pot descifra! 🤓

Recomandări

Dacă vă e dor de atmosfera din Downton Abbey, go for it! Dacă vreți o poveste nici prea clasică, nici prea modernă, cu un pic de feminism care nu se voia să fie feminism, dar și de lugu-lugu, însă nici pe departe suficiente încât să devină grețos, cartea asta e pentru voi. Dacă nu le aveți cu scriiturile ultradichisite, pe alocuri chiar pompoase, ci vă entuziasmează un stil ceva mai brut, evitați-o.

Alte informații

La noi, A Room with a View a fost tradusă la Polirom și parcă am văzut-o și la Leda, în ambele cazuri cu titlul Cameră cu vedere. De ce nu O cameră cu vedere? Interesantă diferență de nuanță.

Anyway, s-a făcut și un film, dar nu știu cum e fiindcă mi se pare că iese un pic siropel dacă încerci să ecranizezi așa ceva și pică vocea naratorului. Nu am curaj. Voi ați citit/văzut?

*Pe Goodreads, A Room with a View a primit de la mine 4 steluțe din 5.

4 thoughts on “Carte: A Room with a View, de E. M. Forster – comedie, lirism și feminism timpuriu

    1. Pfff. Sper să-i vină rândul cândva, dar și de-o fi să fie, va fi doar pentru c-ai zis tu. Io-s mega reticentă la idee. :))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *