Februarie a fost o lună foarte întunecată. Weekendul și ploaia. Și ploaia. Și ploaia. Așa că în loc să mă urnesc și să scriu despre ce citesc, am citit tot mai mult și mai mult… și iar am rămas în urmă (unde mai pui că-s datoare și cu niște postări de anul trecut, care sunt jumătate-ntr-un caiet sub formă de idei, jumătate la mine-n cap, de unde-i mai greu să le scot fără un strop de soare afară, care să mă ademenească să scriu în loc să lâncezesc și să citesc). Știu, îmi place iarna, dar mi se pare și foarte contraproductivă, îmbietoare la lene. Poate Sigur de-aia-mi și place. :))

Anyway, să nu mai pierdem vremea cu explicații inutile și să sărbătorim momentul zero al lui 2017: am citit o carte non-fiction în primele două luni ale anului! 🎉 Sigur, nimic ieșit din comun, o colecție de eseuri (zice el) / memorii (zic eu) ale unui YouTuber celebru, dar orișicât. Mai citesc una și deja am depășit cu 200% numărul de cărți non-fictive pe care le citesc, de obicei, într-un an. 😀 No worries, a doua e deja pe drum și e ceva ce mi se pare extraordinar, o carte care m-a convins dintr-un singur citat de câteva rânduri și pe care o s-o devorez cum ajunge. Dar acum…

Cine mai e și Shane Dawson?

Oare-am trăit într-o grotă de mi-a luat atâta timp să aud despre omul ăsta? Pe scurt, Shane e un youtuber american celebru, cu milioane de abonați, care face clipuri de luni până vineri pe canalul ăsta și mai răruț pe al doilea canal. Eu, sincer, nu prea sunt la curent cu tot ce se petrece pe YouTube. Urmăresc doar booktuberi și vreo două canale de beauty, mai mult ca să știu pe ce să nu dau banii în caz că mă tentează ceva de la Sephora. Canalele de vloguri mi se par o pierdere imensă de timp, iar sketch-urile obosite ale youtuberilor de “comedie” mă plictisesc după primele 15 secunde.

Shane e singurul youtuber pe care-l urmăresc cu religiozitate și care e doza mea zilnică de comedie și destindere. Dacă aș locui în dealurile Hollywoodului în loc de colinele Târgu-Mureșului, sunt sigură că am fi cel puțin bffs. Tipul are un gen de umor foarte greu digerabil. Spune toate lucrurile greșite, face mișto de viață, de moarte și de oameni, nu ia în serios niciun subiect politically correct și e absolut deplasat în 90% dintre cazuri. Pe scurt, un om pe gustul meu. :)) Sigur, nu știu cât mi-ar plăcea de el dacă toate astea ar fi reale, dar Shane face, de fapt, doar comedie, și hiperbolizează totul încât să pară suficient de ridicol și să nu luăm în serios atitudinile pe care le portretizează. E deosebit de amuzant, tocmai pentru că spune (și face) lucruri atât, dar atât de greșite. Plus că e alert, trebuie să gândești repede și să te prinzi de poantele care se țin lanț, și un strop de pop culture e de mare ajutor aici.

this had me in stitches, mai ales partea cu ursulețul :))

Un pic de background și de context: Shane a fost un copil sărac și obez, o combinație care i-a orientat atenția mai degrabă către internet decât spre viața reală. Chiar dacă între timp a slăbit, suferă de tulburare dismorfică corporală (adică încă se percepe gras și urât) și face multe glume nesărate pe seama greutății, aspectului său fizic și dependenței de mâncare. Right up my alley. :)) Și, de parcă nu era suficient de interesant, Shane a recunoscut public acum vreun an juma’ că e bisexual și că și-a reprimat chestia asta pentru că provenea dintr-o familie foarte religioasă.

Despre ce e vorba în carte

I Hate Myselfie (doar un youtuber putea inventa un titlu ca ăsta…) conține 19 povestiri scurte din viața lui Shane, unele din copilărie, altele din adolescență și câteva chiar din viața de youtuber. Chiar dacă ne vorbește the real Shane, cel din spatele imaginii pe care și-a construit-o pe internet, și chiar dacă toate povestirile abordează subiecte grele, umorul e același și la fel de deranjant pentru oamenii sensibili.

In this book, you’ll get to see the real me, not the “me” you see on YouTube. You will get to know what’s really in my head, and I’m warning you it’s not pretty. It’s a twisted land of self-hatred, sadness, and lots of repressed anger toward every person who’s ever hurt me. ENJOY! Don’t worry, I threw in some dick and fart jokes to make the stories a little easier to handle.

Ce nu mi-a plăcut și ce mi-a plăcut

Sunt câteva povestioare mai slabe și cam dulcegi și cheesy, cu gagici, timiditate, liceu, bullies, prom, știți voi, în stil American Pie. Da, sunt aceleași chestii clișeice în stil american, dar cernute printr-un filtru unic – și asta mi se pare cel mai fain lucru la Shane, că vede viața într-un mod atât de deosebit, încât e imposibil să nu rămâi fascinat. Adică și ce e la bază mediocru a fost cumva săltat pe altă treaptă. OK, tipul clar vorbește mai bine decât scrie, dar la fiecare frază îi auzi, pur și simplu, sarcasmul și inflexiunile vocii, și îți dai seama de niște dedesubturi mai profunde.

Alte povești sunt ori foarte inteligente, ori mai profunde și de-a dreptul dureroase. Câteva care mi-au plăcut în mod deosebit au fost Denny’s and Death – despre cum a fost când i-a murit bunica -, My Birthday Suit – despre cum nu știa să-și ascundă pielea în exces rămasă după ce slăbise și, de disperare, a purtat pe sub haine costumul de baie al maică-sii, fiind apoi nevoit să se dezbrace în fața tuturor prietenilor -, Shocktuber – cea mai mișto abordare asupra rasismului și exagerărilor provocate de subiectul ăsta, într-o povestioară despre liceeni mai bună decât orice articol pretențios! -, și clar favorita mea, My Strange Addictions, în care e vorba despre dependență… de orice fel.

I’m addicted to everything. I know a lot of people say they have a “chocolate addiction” because they get an extra scoop of ice cream for dessert, or they have a “shoe addiction” because they have one too many pairs in their closet. (…) I am severly addicted to everything I see or touch that gives me some sense of joy. (…)
When I was a kid I became addicted to food, and not in the typical way kids do, but in a Hoover-vacuum-sucking-up-everything-in-its-path kind of way. I wouldn’t just eat an Oreo, I would eat the whole box and then move on to something else. I remember at one point running out of real food, so I started eating condiments and spices. You haven’t lived till you’ve had ketchup pepper soup. Every time I would go to a friend’s house I couldn’t even focus on the games we were playing because I was thinking about what was in the kitchen. I had one friend who was always stocked up on name-brands like Pop-Tarts and Coca-Cola, unlike my house, which had Generic Brand Breakfast Bars and Dark Brown Drink. All I could think was, “Why are they not all eating right now? They have so much food! If I were them I would put a chair in front of the fridge and go at it! Preferably a chair with no armrests so I could fully let myself expand.”
Another one of my addictions was friends. No, not the television show about a fictional New York City that has no black people in it. Actual friends. When I met someone I liked I would want to spend every second with them. They became my ketchup pepper soup, minus the stomach ulcers. (…)
Every time I would have a new friend because every year my current friend would become overwhelmed by my clinginess and stop hanging out with me. This is something that I still struggle with but to a lesser extent. When I start feeling myself becoming addicted to hanging out with someone I limit the amount of time I see them. (…)
I can’t imagine what my life would be like if I tried cocaine.

Alt lucru care mi-a plăcut este că fiecare povestioară începe cu o imagine desenată de un fan despre care se dau apoi mai multe detalii. Ilustrațiile sunt… așa și-așa, câteva chiar butt-ugly, dar Shane știe că au fost făcute cu dragoste și apreciază lucrul ăsta, așa că l-a durut în cot și le-a adăugat. 🙂

Recomandări

Pot să numesc cartea literatură? Hell no, deși pe alocuri are câteva sclipiri. Ar înțelege-o oricine? Evident că nu, mai ales dacă nu-l urmăriți un pic înainte pe Shane. E o carte bună? DA. E simpluță, entertaining, tulburător de sinceră, twisted și de multe ori întunecată, iar umorul nu-i deloc finuț. Nu e vocea unui youtuber răsfățat din LA, ale cărui singure probleme sunt că nu-l respectă suficient fanii, ci o abordare în același timp serioasă și amuzantă a unor episoade din viața reală. Nu o recomand decât dacă vă uitați la câteva clipuri cu Shane și vă plac. Dacă nu, cartea asta clar n-o să fie cănița voastră de ceai.

Alte informații

Shane a scos cartea asta înainte de a spune lumii întregi că are o sexualitate cam incertă. Are și un al doilea volum, pe care multă lume îl laudă și spune că reflectă mai fidel cine e Shane Dawson cu adevărat. Eu încă nu l-am citit și pe acela, dar abia aștept. 😀

*Pe Goodreads, I Hate Myselfie a primit de la mine 4 steluțe din 5.