Shopping #5: ce cărți am cumpărat și am primit de Crăciun în 2016

Nu știu voi, dar eu am avut un Crăciun perfect, cum n-a mai fost cazul de ani buni. Zăpadă, liniște, toți sănătoși și laolaltă, colinde și revederi. ❤🎄 Să nu uităm de cărți, că doar nici Moșu’ nu le-a uitat, ba chiar a fost neobișnuit de generos. 🙂

Am făcut luna asta schimb cu fostul meu coleg de la Metropotam, Vali. Ne-am cadorisit unul pe celălalt cu primele noastre cărți: eu i l-am dat pe Puf, iar el mi-a trimis primul său volum de poezii, La o țigară cu umbrele. Mersi, Vali! 🙂 Șiii am câștigat pe blogul Mihaelei primul volum dintr-o serie de cărți pentru copii scrisă de autoarea Jocurilor foamei, Suzanne Collins. Abia aștept să citesc Gregor Pământeanul, pe care o să-l încerc în română doar fiindcă știu că-i tradus de Mihaela. Merg pe mâna ei. Mersi! 😀

Tot la categoria Moșul sunt ceilalți, am primit un cadou neașteptat într-un mod și mai neașteptat. Mă trezesc în sâmbăta de dinaintea weekendului cu Crăciunul, mă uit la telefon și văd un SMS în care F mă anunța nonșalant că a venit din Timișoara în Târgu-Mureș (!) să-mi aducă un mic cadou de Crăciun. 😱 Atât de mic încât numai el știe cum l-a cărat când l-am plimbat prin oraș. Yup, that’s right. AM PRIMIT CARTEA ROȘIE A LUI JUNG!!! 😱😱😱 x 91283128.

E absolut superbă, dar e atât de mare și de grea încât deocamdată efectiv nu am spațiu unde s-o citesc și s-o studiez ca lumea. 2017 va fi anul în care Cartea Roșie va decide dimensiunea noului meu birou. Am zis! 🙂 Mulțumesc, F, din tot sufletul!

Și, în cele din urmă, cadoul de la mine pentru mine. Anul ăsta, am avut de ales între mai multe cărți din mai multe locuri sau o singură carte foarte scumpă. Am mers pe prima variantă și nu regret nimic. 😀 Prima dată vă arăt ce mi-am comandat de la Arthur: Dosarul clopoțeilor de Crăciun și Vegetariana. Pe prima credeam că o să am timp s-o includ în lista mea de lecturi pentru Crăciun, da’ iată c-a trecut momentul și n-am apucat, deci rămâne pentru la anul. 🙁 De menționat că prima parte din seria Detectivilor aerieni de Ana Rotea – Dosarul Popcorn – mi-a plăcut cel mai mult dintre toate cărțile care au legătură cu Trofeul Arthur.

Restul cărților sunt toate de pe Book Depository. În primul rând, dacă tot m-a apucat nebunia cu pinguinii, mi-am cumpărat două cărți ilustrate adorabile: Blown Away, cu un pinguin albastru care pornește într-o călătorie zburând din greșeală cu un zmeu :)), și And Tango Makes Three, cu un ou crescut de niște pinguini gay, carte bazată pe o poveste reală de la o grădină zoologică. Amândouă mi s-au părut foarte interesante, mai ales a doua, care nu mă-ndoiesc că e destul de controversată. Imaginați-vă dacă ar apărea la noi… Mda.

Mi-am cumpărat și o ediție cu toate poeziile scrise vreodată de Emily Brontë, pentru că-i favorita mea dintre cele trei surori și Wuthering Heights e romanul meu clasic preferat. Dacă tot a fost cea mai puțin prolifică dintre surori și nu am ce altceva de ea să mai citesc în proză, mă reorientez. 🙂

Next: ceva de care am nevoie la muncă, The Complete Peter Pan – și care, fie vorba-ntre noi, nu e atât de complete. Dar ca să nu-mi cumpăr ediția aceea exagerat de scumpă despre care v-am povestit atunci, și care normal că nu e nici aceea integrală, am luat-o pe asta și o să citesc separat The Little White Bird, cel mai probabil de pe Wikisource.

Următoarele cărți, fie ele de ficțiune sau de non-ficțiune, au ca temă centrală muzica.

Mozart in the Jungle: Sex, Drugs and Classical Music – pentru că am auzit că serialul e foarte bun și nu vreau să-l văd decât după ce citesc cartea. E o carte autobiografică ce prezintă lumea orchestrelor ca fiind la fel de depravată ca cea a muzicii rock. Right up my alley. 😀 Chiar dacă m-a costat ceva mai mult, am vrut neapărat cartea cu coperta asta mișto și doar pe Book Depository am găsit-o în ediția asta. Abia aștept! 😀

Nick and Norah’s Infinite Playlist – pentru că muzică, New York și fiindcă am adorat filmul, în care am descoperit-o pe senzaționala Kat Dennings (alături de Michael Cera). Povestea asta mi-a definit anii rebeli din facultate, așa că normal că vreau să citesc și originalul.

Everybody Loves Our Town: An Oral History of Grunge – pentru că ceea ce făceau muzicienii din Seattle în anii ’90 a fost baza gusturilor mele muzicale. Iubesc grunge-ul și îmi pare rău că n-am prins perioada aia, preferabil acolo. :))

The Ground Beneath Her Feet – pentru că am impresia că eu și Salman Rushdie am pornit la drum cu stângul, ori fiindcă l-am citit în română, ori din cauza faptului că poate eram mai tânără când m-am înhămat la citit asemenea complexități. Sper să ne-nțelegem mai bine când e vorba și despre muzică. 🙂

Imagine Me Gone – pentru că am auzit de ea de la un booktuber străin în gusturile căruia am încredere. E de fapt o poveste despre o familie (ador poveștile cu familii!), dar și muzica are un rol important în roman.

Cam astea-s cărțile pe care le-am strâns în luna decembrie. Mă-ndoiesc c-or mai fi și altele până la sfârșitul anului, așa că am făcut deja lista și, cu asta, consider că am încheiat shopping-ul livresc în 2016.

Sunt foarte curioasă ce cărți ați primit sau v-ați făcut voi înșivă cadou de Crăciun. Tell me! 😀

13 thoughts on “Shopping #5: ce cărți am cumpărat și am primit de Crăciun în 2016

  1. Hi hi, știi deja că stau cu emoții și sper să-ți placă traducerea mea, ca să nu-ți pară rău că n-ai citit Gregor în engleză. 😀

    Vegetariana am citit și eu, dar în traducerea în engleză, și m-a captivat.

    Mă tentează și pe mine poeziile lui Emily Bronte. 🙂 N-am mai avut de mult tihnă să citesc poezii…

    Dacă tu tot ai zis de muzică, eu o să zic de filme: nuș de ce, nu m-a atras deloc filmul cu Nick și Norah, așa că nici cartea nu-mi face cu ochiul, însă aseară am văzut un film britanic despre Peter Pan, care a fost simpăticuț. (Indiferent de ce cred alții, mie mi-a plăcut mult Hook, cu Robbie Williams, poate pentru că l-am văzut prima dată (și de multe ori pe urmă) în copilărie. 🙂

    Reply

    1. Cred că luna asta îi vine rândul lui Gregor, dacă nu mă apuc de ceva mai solicitant și mai lung. So many books, so little time. Ți-am zis că n-ai de ce să-ți faci griji, dar tu Batman. 😀

      Reply

  2. Pune biroul pe wishlist. Şi un lighean pentru salivă sub el, you’re gonna need it. 😀

    Eu am primit trei cărţi (care-s de fapt patru): “Vocile nopţii” (Augustin Buzura), “Luni de fiere” (Pascal Bruckner) şi “A Storm of Swords” în două volume – “Steel and Snow” şi “Blood and Gold” (Mihail Sadoveanu). Toate de la mama lui Puf. 😛

    Reply

  3. io mi-am luat vreo trei cărți de Blecher (Vizuina luminată, Întâmplări din irealitatea imediată și Inimi cicatrizate), Flori pentru Algernon și Ferbonia. și am primit Bântuiții lui Palahniuk.

    Reply

    1. Fain! Tre’ să-mi iau și eu Vizuina și Întâmplări de Blecher, prima pentru că n-am citit-o și a doua fiindcă am citit-o și mi-a plăcut prea mult ca să nu o am. Să-mi zici cum e Ferbonia, chiar sunt curioasă.

      Reply

  4. Eu mi-am făcut singură cadou vreo 10 cărți (toate românești, plus vol 2 din Proust, găsit în traducerea corespunzătoare la anticariat), o parte cu bani de la mama, care săraca nu mai știe ce cadouri să-mi ia, așa că zice “lasă-mă să-ți plătesc cărțile”, deci e ca și cum mi-ar fi luat ea :P.
    Și-acu’ spionez la librăriile din jur un Franny & Zooey că mi s-a făcut dor de, și nu o am decît ebook (după ce am citit-o de vreo două ori în română), și m-am gîndit că dacă tot o citesc odată la cîțiva ani merită să am cartea.

    The Ground Beneath Her Feet mie mi-a ieșit abia din a treia încercare sau așa ceva. Good luck! 😀

    Reply

    1. Ce drăguță e maică-ta! <3 Am văzut mormanul și-am bălit, mai ales la Florin Bican. Eu o să-ncep totuși cu volumul lui câștigător la Trofeul Arthur fiindcă doh. :D N-am citit încă F & Z - that good, huh? Also, mersi de încurajare cu Rushdie. =))

      Reply

  5. Și pe mine m-a cadorisit mama cu 2 cărți de crăciun (Mihail Sebastian – De două mii de ani și Efectele secundare ale vieții – Vlad Zografi). A citit ea pe blog cum că îmi doresc să le citesc anul ăsta. Cool, nu? 😛 Soțului i-am cerut tot cărți, dar în engleză. Din cele 3 comandate de pe https://wordery.com/ (îmi place că transportul e gratuit) a sosit doar una, The Portable Veblen de Elizabeth McKenzie. Din păcate, Autumn de Ali Smith și Commonwealth de Ann Patchett nu mai erau pe stoc 🙁
    Din lista ta am citit doar Vegetariana, sigur o să îți placă sau măcar o să ți se pară interesantă ca subiect. Este o carte foarte intensă, pe care am trăit-o cu fiecare pagină.

    Reply

  6. Foarte cool și a ta. 🙂 Deși Mihail Sebastian nu e preferatul meu. De Vlad Zografi n-am citit nimic – merită? Nu știam de wordery.com; ai renunțat la Book Depository sau încerci altceva? Mi se par mai piperate prețurile, sincer.

    Reply

Leave a Reply to anacastana(pikchiu) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *