Pfuai, sunt foarte în urmă cu discuțiile despre cărți din cauza postării monstruoase de săptămâna trecută, care mi-a mâncat zilele până am reușit s-o aduc într-o formă acceptabilă. :)) Dar decât să mă plâng mai bine aș scrie. Azi, despre un volum cu un titlu foarte ghiduș: Mama mamuților mahmuri. Elefanți cu rochițe și alte povestiri, de Mircea Sântimbreanu.

Bine-nțeles, ca pentru toată lumea, și punctul meu de pornire în relația cu Sânti’ a fost Recreația mare, pe vremea când nu exista Diary of a Wimpy Kid (care, sincer, e doar Recreația mare în variantă americană, caricaturizată, grosolană și care nu prea are legătură cu literatura; dar decât să le interziceți copiilor Diary of a Wimpy Kid și să-i plictisească umorul finuț dar old school din Recreația mare, mai bine lăsați-i să citească ce vor și să descopere ei mai târziu the real thing – wow, paranteza asta-i mai lungă decât fraza inițială).

Am descoperit volumul ăsta întâmplător, stalkuind pe Goodreads. Nu pricep de ce, dar în capul meu îl asociam pe Sântimbreanu cu Recreația mare și cam atât; nici nu știu dacă m-am deranjat să caut dacă n-o mai fi având și altceva demn de luat în seamă. Wikipedia zice că are chiar mai multe, dar și că poveștile din Mama mamuților mahmuri au fost publicate la 15 ani după cele din Recreația mare.

Ca orice volum de povești, și acesta conține unele mai bune, altele mai slabe și câteva demențiale. Sântimbreanu scrie cald și cu o ironie dulceagă, și chiar și atunci când mustră copiii și încearcă să le îndrepte comportamentul, nu o face didactic și poruncitor, ci cumva prin învăluire. Nu știu să explic foarte bine, dar e așa, un pic alunecos, și nu-i ghicești din prima intențiile. 🙂 Am vrut să citesc doar câte-o poveste pe seară din cartea asta, dar sunt așa de cute și de scurte încât nu m-am mai putut opri.

Ce-mi place la Sântimbreanu nu e doar că are idei bune, ci și că le pune în pagină într-un mod foarte fantezist, împins de multe ori la absurd, chiar ridicol, reacția firească fiind… să te umfle râsul. O face, totuși, cu multă dezinvoltură. Cele mai bune exemple sunt chiar poveștile care dau titlul volumului. Mama mamuților mahmuri e despre un băiețel răcit, pe care mama nu-l lasă să iasă pe derdeluș până nu poate pronunța “mama mamuților mahmuri” fără să fornăie. :)) Elefanți cu rochițe e un fel de legendă a batistelor, care da, ați ghicit, are legătură cu trompa elefanților, dar nu în felul în care v-ați (și m-aș) fi așteptat. Alte două povești care mi-au plăcut mult: una despre un copil care se-mprietenește cu băltoaca pe care o ia la căldură, în pantofi, și alta despre o fetiță care, orice ar fi rugată să facă, răspunde cu “nu pooot!” – la asta din urmă am hohotit, pe bune, e ATÂT de amuzantă și de exagerată. 🙂

Apreciez efortul editurii-fantomă de a insera și pagini lucioase pentru ilustrații, chiar dacă nu arată nicicum și desenele cu contur negru nu mai prea sunt la modă de ceva timp; nu o fi cea mai drăguță ediție din punct de vedere estetic, dar thumbs up! Nimeni nu mai scoate Sântimbreanu în ultima vreme, cu atât mai puțin în variantă ilustrată, așa că oamenii chiar s-au străduit și textele astea au putut ajunge la mine în format fizic tocmai datorită lor.

Apropo, găsiți AICI ediția apărută în anii ’80 la Editura Ion Creangă. Cred că e textul complet. Dar vă încurajez să susțineți editurile mici și să dați totuși bani pe carte, mai ales că nu-i deloc o avere.

Și apropo 2, cică Sântimbreanu ar fi avut o editură care se numea Albatros. Oare ce s-o fi-ntâmplat cu ea? Mai există așa, incognito? O fi asta?

Also, voi ați citit de la Sântimbreanu și altceva în afară de Recreația mare?

***

*Pe Goodreads, Mama mamuților mahmuri. Elefanți cu rochițe și alte povestiri a primit de la mine 4 steluțe din 5.