Concurs! (încheiat) – Câștigă trei exemplare din Puf și două cărți traduse de mine

V-am spus deja că am scris prima mea carte: Puf, pinguinul rătăcit. V-am spus și că e o poveste de Crăciun. Iată că acum a venit și momentul acela. 🙂 Îl dau pe Puf repede-repede, să ajungă la voi înainte de Crăciun, să-l citiți sau să-l faceți cadou sau ambele. Sper doar să vă smulgă un zâmbet și să vă placă măcar puțin (dacă nu chiar foarte mult, fiindcă let’s face, he’s kinda cute el așa, în pinguimea lui 🐧).

Am trei exemplare de dat, două aici și unul pe Goodreads. Să le luăm pe rând.

Concurs aici, pe blog – două exemplare

Concursul ăsta începe azi, 21 noiembrie, și ține până duminică, 27 noiembrie. Câștigătorii vor fi anunțați aici luni, 28 noiembrie. Să lăsați o adresă de mail validă ca să pot da ușor de voi.

Premiul IPuf, pinguinul rătăcit + două volume de povești de Frații Grimm traduse de mine, ambele full color, hardback și de peste 100 de pagini, publicate în 2015, respectiv 2016 😉

Premiul IIPuf, pinguinul rătăcit

Ce trebuie să faceți? Să-mi lăsați un comentariu în care să-mi spuneți câte ceva despre cartea voastră preferată pentru copii. Sau ce vreți voi despre ce citeați în perioada aia, ce gen de cărți vă plăcea, cine vă citea, ce cărți mai puțin celebre/rare v-au plăcut, ce ilustrații v-au marcat etc. Ah, și mai trebuie să nu vă înscrieți de mai multe ori la concurs.

Premiul I – se acordă comentariului care îmi place cel mai mult, deci e strict subiectiv (am spus data trecută că voi proceda și așa).

Premiul II – se acordă prin tragere la sorți.

Concurs pe Goodreads – un exemplar

Dacă vreți o șansă în plus să-l câștigați pe Puf și aveți un cont de Goodreads, puteți să vă înscrieți la giveaway-ul de acolo, care va începe în 24 noiembrie și ține până în 5 decembrie. Începe atât de târziu pentru așa vrea Goodreads, nu eu, care deja l-am setat de vineri. 🙂 Misterioase sunt căile online-ului.

Tot ce trebuie să faceți acolo este să apăsați butonul de Enter Giveaway și sunteți înscriși automat. Cei de la Goodreads sunt maeștri de ceremonie, așa că vor extrage automat la sorți pe cineva și eu voi primi pe mail datele persoanei respective. Dacă vreți să primiți pachetul mai repede (și să nu mă mai trimiteți nici pe mine până la poștă 😫), lăsați acolo neapărat adresa la care sunteți în timpul zilei și un număr de telefon, să vă pot trimite premiul prin curier.

Ca să nu uitați de giveaway-ul de pe Goodreads, mă puteți urmări acolo sau, dacă mai aruncați un ochi aici, dați click pe butonul din dreapta blogului aici de față și sunteți înscriși. L-ați văzut? E fix sub box-ul care vă trimite la pagina de Facebook, în widget-ul care arată împrăștiat fiindcă are o eroare pe care nu știe nimeni s-o rezolve, cu atât mai puțin inapta tehnică de frunte, adică eu. 😅 Dar de funcționat funcționează.

La concursul de pe Goodreads puteți să specificați dacă vreți varianta în maghiară a cărții sau pe cea în română. Dacă nu spuneți nimic, o să consider automat că o vreți pe cea în română.

***

Disclaimer: atât la concursul de pe blog, cât și la giveaway-ul de pe Goodreads, premiile pot fi trimise strict pe teritoriul României. Dar e OK dacă îmi dați adresa cuiva din țară care vă trimite un pachet de Crăciun sau a cuiva care vă păstrează cartea până ajungeți în România. 🙂

Dacă nu câștigați…

… Puf poate fi cumpărat în limba română de AICI și în limba maghiară de AICI. Dar fiți cu ochii și pe canalul de YouTube al Irinei. 😉

***

În caz de nelămuriri și alte discuții, ne auzim în comentarii. F5 pe pagina de Facebook a blogului, poate-mi vine vreo idee de concurs-fulger. 😉

LATER EDIT

Câştigătoarea premiului I este Andreea Meceanu, care a dat cu pumnu’ în copilărie pentru o carte. :)) Am râs. Câştigătorul premiului II l-am ales cu ajutorul random.org, aşa că merge la Aurel, care a lăsat comentariul cu numărul 3. Pe Goodreads giveaway-ul mai durează, iar la Irina a început concursul. Succes mai departe!

24 thoughts on “Concurs! (încheiat) – Câștigă trei exemplare din Puf și două cărți traduse de mine

  1. Hai că-ți întorc vizita și las și un comentariu, să sparg gheața. 🙂 Primul gând îmi fuge la Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, de Selma Lagerlof. În copilărie, am văzut serialul de desene animate și țin minte și acum vocea sâsâită a gânsacului Martin. Am citit cartea abia acum câțiva ani și, deși eram în tren și eram la o vârstă la care puteam să citesc copilului meu din ea, tot m-am emoționat teribil (bine, bine, recunosc, lăcrimez destul de ușor, trebuie să fie de la ochelari). Of, madlenele astea… 🙂

    Reply

  2. Cartea preferată a mea şi a fiului meu, citită şi recitită încât o cam ştim pe de rost, este Domnul Bliss, J.R.R.Tolkien, povestitorul meu preferat 🙂
    Mie cel mai mult îmi place pentru că are scrisul şi desenele originale şi ne distrăm de fiecare dată când o recitim. În plus, fiul meu a fost curios cu ce a fost scrisă, exista stilou pe vremea aia? Dar creioane colorate? Așa că am căutat detalii şi am descoperit cum arăta stiloul cu care a scris Tolkien 🙂

    Reply

  3. Cartea mea preferată a fost “Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”. Am avut ediția aceea cu coperți tari, lucioase, de culoare albastră.
    Cred că am citit-o și recitit-o de cel puțin 50 de ori deoarece îmi plăceau foarte mult detaliile tehnice legate de construcția mașinilor ce funcționau pe apă gazoasă și îmi imaginam că pot construi și eu una la fel.
    De curând am cumpărat-o și pentru cel mic și i-am citit-o dar parcă nu mai are același farmec.

    PS: Există, dacă nu mă înșel, și un film rusesc de desene animate ce ecranizează cartea

    Reply

  4. Imi plac tare mult cartile pentru copii si, daca as putea, as cumpara cat mai multe, cu scuza ca le ofer copiilor mei, dar, de fapt, si pentru bucuria mea. Si, cum nu pot le pot cumpara pe toate care imi plac, de multe ori ma delectez rasfoindu-le online, sau citind recenzii despre ele. Imi plac cele cu ilustratii frumoase, cele cu povesti mai lungi sau mai scurte, enciclopediile pentru copii, de orice fel, cele interactive, cele cu activitati. De fapt, imi plac carti din toate categoriile. Imi place sa le miros, sa mangai paginile, sa le rasfoiesc, pentru ca mai apoi sa cercetez fiecare pagina ilustrata, sa le privesc asezate pe raft, sa le ofer copiilor si sa le vad bucuria din priviri, sa le citesc si sa povestim despre ele. Si imi doresc ca si copiii mei sa le iubesca, sa le citeasca si sa se inconjoare cu ele. Si ma bucur ca acum exista atat de multe carti pentru copii minunate si de calitate.
    Si, daca este sa imi amintesc de copilaria mea, de cartile dragi mie, mi-a ramas in minte, din perioada in care stiam deja sa citesc, o carte mare cu ilustratii frumoase “Povestiri istorice”de Dumitru Almas, pe care o tot citeam si care m-a imprietenit cu istoria. Sau “Aventurile lui Huckleberry Finn” si “Robinson Crusoe”, pe care le-am iubit si la care ma intorceam in fiecare vacanta. Sau, o alta carte superba cu ilustratii minunate, a unui autor rus, care se numea “Anul padurii”. Au urmat apoi, “Din povestile Asiei” si “Povesti nemuritoare”, si alte carti sau romane pentru copii, pentru ca la incheierea copilariei sa descopar, si sa ma indragostesc pentru totdeauna, de “Ciresarii” lui Constantin Chirita.
    Toate acestea, si alte cateva pe care nu le mai amintesc aici, mi-au ramas in minte si mai ales in suflet si, cred eu, m-au modelat putin, sau daca e prea mult spus pe mine, macar gusturile si preferintele mele. Oricum, ceea ce este sigur e ca au contribuit la nasterea si intretinerea dragostei mele pentru carti.

    Reply

  5. Imi e greu sa aleg cartea preferata din copilarie..multe imi placeau si le citeam de zeci de ori, de fiecare data prinzand cate un nou inteles 🙂 abia asteptam sa ajung acasa de la scoala si sa plonjez intr-o lume fantastica..citeam cu aviditate “Singur pe lume” de H. Malot, mai ales partea cu explozia din mina (aveam o obsesie cu minele pe vremea aia), aventurile lui Tom Sawyer si Huck Finn, Vrajitorul din Oz (imi imaginam ca sunt vrajitoarea cea buna), diverse de Jules Verne (in special 10000 de leghe sub mari si Calatoria spre luna-eram de asemenea obsedata si de submarine/vapoare/avioane/calatorie in spatiu). Iar mai tarziu am descoperit “Ciresarii” si am tocit si copertile cartilor respective 😛
    Cand aveam vreo 4 ani imi citea maica-mea ceva cartulie cu Basil si detectivii soricei over and over again..deja ii iesise pe ochi si urechi povestea si o apucau toate alea cand la intrebarea “ce sa-ti citesc” raspundeam “Basilkaaaaa”..o deschidea si spunea oftand “oare mai apuc eu ziua cand imi citesti tu mie?” :))

    Reply

  6. Cred că primul (şi singurul, până în momentul de faţă) pumn pe care l-am servit cuiva în figură a avut ca miză o carte fără copertă, murdară de noroi pe primele pagini, peste care nici nu mai ţin minte exact cum am dat în peregrinările noastre prin locuri interzise. În cazul de faţă era coridorul întunecat care despărţea două blocuri cu zece etaje şi de unde puteai vedea liftul urcând şi coborând ceea ce, în mintea mea de copil veşnic speriat de înălţimi, era uber creepy. Într-un colţ, pe beton, am dat peste mai multe teancuri ordonate de reviste şi ziare, plus …asta.
    Adi-de-la-patru a făcut pe deşteptu’ şi a dat să mi-o smulgă din mână, vezi-doamne, că el a văzut-o primul. Nici până în ziua de azi nu am nici cea mai mică idee de ce mi s-a părut de o importanţă capitală să păstrez eu jerpelita aia de carte, dar l-am pocnit pe Adi de-a visat stele verzi şi am luat-o la fugă spre casă.
    Primul capitol se intitula „În care facem cunoştinţă cu…”. Nu mai ştiu exact cum suna titlul, şi prima pagină am pierdut-o demult, dar făceam cunoştinţă cu o barză şi un pitic care vânau broaşte râioase. Era pentru prima oară când citeam un titlu care începea cu „în care”. Mi s-a părut extrem de original şi m-am felicitat încă o dată că l-am pocnit pe Adi, o merita, trufandaua asta nu era de nasul lui (probabil destul de spart, la momentul acela).
    Se numea (asta am aflat-o mai târziu, de pe net) „Oraşul piticoţilor mincinoşi”. Oraşul acesta era guvernat de Prinţul-Cel-Înalt, ajutat de cel mai devotat dintre miniştri, Spirtici, parcă. Mă rog, ideea e că o echipă de zidari porneşte la repararea unui zid din pivniţa palatului, se întâmplă un accident, se sparge un butoi şi din butoi sare „ca o artifică” nimeni alta decât Minciunica, mică, roşie, zglobie, le râde în nas zidarilor şi-şi ia zborul către paşnicul oraş al piticilor care îi va cădea victimă în cel mai scurt timp.
    E o poveste delicioasă, cu umor mult şi bun şi pentru cei mari, şi pentru cei mici. O am încă acasă, mi-am mai dăruit din cărţile copilăriei, dar de asta nu las pe nimeni să se atingă (vezi Adi) şi mă uit pe ea de fiecare dată cu aceeaşi plăcere.
    E unică tocmai pentru că impresia de atunci nu s-a degradat nici măcar un strop. Pentru mine, asta n-a fost niciodată o poveste pe care s-o citeşti. E o poveste care te apucă de guler şi te trage după ea, şi vezi dintr-o dată Ceainăria, parcul oraşului, cu băncile de fier forjat, piaţa forfotind de pitici, unde Băbuţa Neguţa vinde castane prăjite pe plită – îmi lăsa gura apă, deşi nu mâncasem în viaţa mea castane d-astea.
    Mdap. Oraşul Piticoţilor Mincinoşi is The Book for me.

    Reply

  7. Au fost multe de-a lungul timpului, unele citite de mine, de pe la vreo 3 ani cand tata m-a invatat sa citesc pe litere titlurile din ziar, altele citite de bunica pe vremea cand incerca sa ma adoarma si nu prea reusea – eram destul de captivat de povesti si incercam mai degraba sa stau treaz si sa ascult pana la final. Din categoria asta au facut parte faimoasele “Povesti nemuritoare”, cu primele volume printate o hartie aproape identica cu cea igienica, gri, care se gasea prin anii 90… 🙂
    Le mai am si acum, vreo 20 si ceva de volume, cumparate unul cate unul de mama, cu bani putini, de la libraria locala care la un moment dat a fost nevoita sa faca o comanda speciala pentru mai multe volume, special pentru noi. Sunt povestile care mi-au marcat copilaria, din diverse motive, dar am sa enumar doua dintre ele. In primul rand eram fascinat de faptul ca fiecare poveste era marcata ca apartinand unei anumite culturi/tari, exceptie facand povestile ‘populare’, despre care nu puteam decat sa-mi imaginez ca au fost transmise prin viu grai. De la povesti indiene la cele daneze, aromane, menglenoromane, bieloruse, arabe sau celtice (culturi si civilizatii de care nici nu auzisem), cred ca au fost primul meu contact cu multiculturalismul.
    Al doilea motiv ar fi faptul ca am crescut cu ele, ca primele volume mi-au fost citite, iar pe parcurs, pe masura ce am crescut, am inceput sa le citesc singur pe urmatoarele. Practic, cartile astea au fost acolo cand s-a intamplat tranzitia. Iar pentru asta, si pentru momentele frumoase cu bunica si tatal meu, care nu mai sunt, o sa mi le amintesc mereu cu drag… 🙂

    Reply

  8. Haha, cartea mea preferata cand eram mica era “Fridolin”, de Franz Caspar; era despre un catel tare simpatic ce trecea prin diverse peripetii, am citit-o de zeci de ori cred, nu ma puteam satura de ea. Cu siguranta daca ar fi sa rezum copilaria la o carte, asta ar fi. Mi-ai adus aminte de ea, o voi citi de Craciun :))

    Reply

  9. Nu sunt multe cartile despre copii citite de mine, dar stiu si sunt sigura 100% ca una m-a marcat si a devenit instant preferata mea. Se numea “Lectia de multumire” si inca se mai numeste astfel, stand pe raftul doi a micii mele biblioteci. Aceasta carte, care o sa ramana in sufletul meu “cartea copilariei mele”, contine mici capitole in care sunt prezentati copiii rautaciosi, obraznici, neascultatori s.a. care primesc in cele din urma o “lovitura” in centrul punctului sensibil si pe parcursul capitolului trebuie sa descopere cine a gresit, de ce a facut-o, ce a gandit in acel moment, de ce a reactionat cum a reactionat si ce poate face pentru a-si indrepta greseala sau in unele capitole, ei trebuie sa ajute alte persoane, sa ii asculte si sa le fie alaturi, in alte cuvinte, sa creasca invatand cum e sa fi in situatia de a gresi, de a-ti indrepta greselile si cel mai important…sa fi multumit cu ce ai, chiar daca este doar putinul din putin.
    Dupa aceasta carte, am mai citit si “Gandeste cutezator” de Ben Carson (cred, nu mai stiu sigur) care si aceasta m-a marcat profund si dintre anumite de vedere, vedeam scoala altfel decat pana atunci. Dar cum spuneam, si dupa aceasta carte incepusem sa citesc fantasy (si inca citesc acest gen de literatura, cu un zambet aparte pe buze). Mereu m-a atras partea imaginara a unei povesti dar nu refuz nimic.

    Reply

  10. Cartea mea din copilărie este Mică prințesa .Dacă as mai avea timp as mai citi.o de miliarde de ori .Mi.a rămas în inima absolut toată povestea si țin minte că mi.a luat două zile s.o termin iar într.a treia am mai citit.o o dată .Cred ca aveam 10 ani atunci .😊 Nu stiu cum s.o descriu .e așa emoționantă , captivantă si țin minte că eram așa de revoltată când fetita din rolul principal era tratata intr.un mod absolut jignitor .Pe lângă asta mai erau si basmele lui Petre Ispirescu 😍niste minunății de povești .Cred ca de asta sunt făcute cărțile .Ca să ne readucă în momentele noastre magice , momente care deși au trecut ,au rămas prinse între pagini 😍

    Reply

  11. Stateam si ma gandeam dupa ce am citit articolul tau ca nu as putea sa aleg o singura carte preferata din copilarie, dar daca ar fi sa fac un top al cartilor care m-au marcat intr-atat incat si acum provoaca ceva sentimente in mine cu certitudine ar cuprinde:
    1. Apolodor pinguinul calator – nu stiu de ce dar si la 30+ cand imi aduc aminte de versurile din Apolodor si in special de ‘Mi-e dor, mi-e dor de fratii mei din Labrador’ imi dau lacrimile instant (sper ca Puf sa nu aiba acelasi efect ca celalat pinguin din viata mea 🙂 ).
    2. Zoia si Sura – exemplul perfect ca anumite carti trebuie citite doar la varsta potrivita. Copil fiind am fost profund impresionata de povestea celor doi frati, de patriotismul lor si de sacrificiul Zoiei. Atat de mult m-a marcat cartea incat la sfarsitul liceului am cautat-o cateva luni bune ca sa o recitesc, doar ca sa descopar cu ochi de adult ca povestea care ma impresionase atat era impanata cu propaganda comunista si scrisa intr-un stil destul de banal. De atunci mi-am promis ca nu o sa mai recitesc cartile copilariei pentru a nu mai pierde din farmecul amintirilor.
    3. Ciresarii – toate cele 5 volume citite si rascitite in generala si liceu.
    Si pe langa acestea au mai fost multe, multe carti minunate dintre care o parte ma bucur sa le regasesc si in comentariile anterioare: Legendele Olimpului , Povesti nemuritoare, La Medeleni, Cismigiu&Company, Winnetou, Jules Verne cu ale lui 5 saptamani in balon…
    Si desi o sa sune foarte ciudat pot include cu sufletul impacat si un Ghid al bunelor maniere editat in anii 30 pe care cred ca l-am citit de cel putin 3 ori intre 7 si 14 ani si de ale carui ilustratii imi amintesc si acum ori de cate ori asez o masa de sarbatoare 🙂

    Reply

  12. Cartea mea preferata ,pentru copii este “Aventutile lui Oliver Twist” de Charles Dickens. Am citit-o cand aveam 8-9 ani si mi-a placut la nebunie. Chiar daca aveam o varsta mica,m-a facut sa ma gandesc mai profund asupra faptului ca eu am niste parinti iubitori,iar Oliver e folosit pentru a fura lucruri,ba mai e si instruit pentru asta de catre tutorele sau. A fost o carte minunata,plina de suspans si emotie,plangeam in timp ce o citeam,cred ca a fost prima carte la care am plans. . As recomanda-o oricui. E o adevarata lectie de viata. Cartea asta m-a atins si cred ca nu va pleca din sufletul meu nicicand. Charles Dickens are un stil inconfundabil si niste povesti uimitoare. Aceasta e cartea mea preferata pentru copii(si nu numai)!!

    Reply

  13. Era intr-o vara, sa fi avut vreo 5 ani, o insoteam pe mama la o intalnire cu o prietena. In drum am intrat in libraria Eminescu de unde mi-a cumparat cartea Doctorul Aumadoare. Am iubit-o de la prima vedere, lucioasa, cartonata, portocalie, frumos ilustrata, era tot ce-mi doream. O tineam cu mandrie in brate si de-abia asteptam sa ajungem la terasa s-o rasfoiesc dar nu mai aveam rabdare si am deschis-o. Cu ochii pironiti la ilustratii, m-am impiedicat si mi-am julit genunchii, dupa o vreme un baiat mi-a smuls-o din maini si a fugit cu ea. A facut mamaia o adevarata munca de detectiv s-o recupereze. Temeinic bandajata dupa ce-a trecut prin mainile nepotului meu, o pastrez si acum caci mi-a fost alaturi multa vreme.

    Reply

  14. Din fericire pentru mine cititul nu a fost niciodata o obligatie. Inca de pe la 4 ani si jumatate am invatat sa citesc cu ajutorul literelor danonino si cu ajutorul scrisului de pe panouri publicitare, in principal de la metrou, nici macar nu mi-am dat seama la aceea varsta ce fac si ca majoritatea copiilor nu stiau inca sa citeasca. Stiu ca printre primele ”carti” citite de bine a fost ”Croitorasul cel viteaz” de Fratii Grimm, la gradinita. Imi aduc aminte ca odata le citeam si celorlalti copii.
    O carte care mi-a marcat mie copilaria poate fi ”Memoriile unui magar”, o carte putin cunoscuta, dar care la aceea vreme mi s-a parut incredibila si cred ca si acum daca as reciti-o as adora-o pentru ca, pana la urma in sufletul nostru ramanem in permanenta copii.

    Reply

  15. Buna seara!
    Tema concursului tau mi se pare una extrem de interesanta pentru mine, deoarece eu cand zic copilarie, zic de fapt povesti. Si totul a inceput cam asa…
    Terminasem clasa a II-a si primesc drept recompensa de la scoala pentru rezultatele obtiunute, o carte de povesti, mai concret ”Povesti cu zane” scrise de catre Contesa de Segur. Intr-o seara mama, s-a gandit sa ne citeasca mie si surorii mele una dintre povesti, dar cum se facuse tarziu si masa trebuia pregatita ne-a lasat putin in aer, neterminand povestea. Instinctul meu imediat, a fost sa iau cartea si sa termin povestea care m-a incantat, deoarece in afara de programa scolara nu mai citisem nimic, si pot spune ca m-a fascinat de-a dreptul. A urmat, urmatoarea, urmatoare….. pana am terminat cartea. Au urmat si alte carti pe care le aveam in biblioteca, parintii au trebuit sa-mi mai cumpere, pentru ca cititul a devenit pasiunea mea numarul UNU. Si in prezent cititul este pentru mine o delectare, iar o carte cu povesti as savura-o indiferent de varsta.

    Reply

  16. Buna! Cartea mea preferata din copilărie este “Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum, editia pe care o ai si tu. Am aflat de la tine ca are si continuari. Mi-ar plăcea sa le citesc. Poate ar fi o idee pt studentii la litere ca si tema de licenta/doctorat traducerea seriei “Vrăjitorul din Oz”.

    Reply

  17. In copilarie, cel mai mult mi-a placut cartea “Povestile mamei mele gasca”, de Charles Perrault. Imi placea atat formatul, dar si povestile. Initial imi citea tata seara, si dupa o perioada, le reciteam singura cu placere de nenumarate ori.
    Acum, ca a venit randul meu sa citesc strumfitei, am cautat cartea peste tot, atat online cat si in anticariate, insa nu am mai gasit-o. 🙁 Doream aceeasi editie, cu povestile citite si rascitite de atatea ori, cred ca mai mult pentru mine decat pentru ea :))

    Reply

  18. In copilarie am citit multe carti frumoase, adoram sa citesc si intotdeauna preferam sa-mi petrec timpul in compania unei carti bune, decat sa ies afara cu alti copii. Multe dintre aceste carti mi-au ramas in suflet, dar de departe cartea mea preferata din copilarie care m-a impresionat peste poate este Cuore, inima de copil de Edmondo De Amicis. O carte pentru cei mici, dar si pentru cei mari, o lectie de viata, o poveste tulburatoare si frumoasa despre anii copilariei, despre maturitate si inocenta, despre ce inseamna sa fii om.

    Reply

  19. Când eram mică nu prea citeam, sinceră să fiu. Am citit maxim 40 de cărți până am intrat la liceu. Una dintre ele, Peter Pan, m-a marcat atât de mult încât, cu toate că eram o puturoasă și mi-era lene să și dau paginile, o citeam în fiecare vară. Era ritualul meu. O percepeam altfel. Îl îndrăgeam și mai mult pe Peter Pan. Voiam să fiu acolo cu el. A fost primul meu crush. 🙁 Ajunsesem să știu pasaje pe de rost, să știu să desenez chiar foarte bine ilustrațiile din volumul meu… Pff, dacă puteam intra în cartea aia, cu siguranță o făceam fără nici un regret!

    Am fost disperată și după seria Angelina Ballerina. Cred că le-am citit pe toate care au apărut la noi (au fost puține, față de câte sunt) și plângeam foarte mult că nu știam engleza ca să le citesc și pe celelalte.

    Și ultima m-a făcut să mă cred deșteaptă. Nu-mi amintesc nici până azi cum se numeste, știu doar că era galbenă ca muștarul și avea un font negru și drăguț, ca să atragă copiii, hardback, destul de grea. Erau diferite povești în ea și câteva erau în păsărească. Mi-a luat ceva până am descifrat totul, dar țin minte că m-am considerat un mare geniu că am înțeles până la urmă cum să le citesc. Păcat că nu țin minte cum se numea.

    Ah! Era să uit. Bunicul meu mă tortura cu seria “Povești nemuritoare”. Nu voiam să dorm la prânz nici dacă mă băteai, mă înfometai, mă alergai cu târșul pe toată gârla și-mi dădeai cu coada la sapă în fund. Niet. Nevah. Nu dormeam. Dar omul ăsta avea talentul ăla grozav să-mi spună că în poveștile alea sunt lucruri pe care adulții nu mi le-ar spune în mod general. Ascultam cu urechile ciulite la început. Apoi mă plictiseau pentru că citea foarte mult și nu mai puteam fi atentă. Apoi mă lua somnul. Și Andreea dormea la prânz. 🙁

    Reply

  20. Eu citeam, in copilarie, cu mare drag si curiozitate, povesti nemuritoare; gasisem in podul casei bunicii cateva carticele cu filele ingalbenite si un miros pronuntat de statut care mi-au dat acea “pofta” de a “savura” rand dupa rand, pagina dupa pagina, poveste dupa poveste, volum dupa volum.

    Reply

Leave a Reply to Ana Maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *