Am auzit prima oară de Cogheart în roundup-ul de cărți pentru copii al celor de la The Guardian, care fac lunar câte un astfel de articol cu noile apariții din domeniu. Cu toate că neobișnuita copertă nu figura inițial în articol, Cogheart fiind pur și simplu una dintre cărțile amintite, când am dat click și am văzut minunăția, m-am îndrăgostit și am spus că TREBUIE s-o citesc.

Dar ceea ce m-a intrigat inițial a fost ideea de roman steampunk pentru copii cu vârsta de peste 8 ani, nu coperta, că doar de-aia am și dat click să văd mai multe detalii. Și uite așa, nici n-ajunsese bine de pe Book Depository și eu deja o citisem din scoarță-n scoarță, cu multă poftă și-un avânt mai rar pentru mine. Păcat că nu m-a satisfăcut. 🙁

Despre ce e vorba

Pentru cine aude prima dată de termenul ăsta, steampunk-ul e un subgen literar care se inspiră din revoluția industrială a secolului al 19-lea. Cu alte cuvinte, sigur ați văzut imaginile acelea cu tentă predominant bej-maronie/ruginie și neagră, cu multe rotițe zimțate, sisteme de scripeți și pârghii, furnale și motoare trăsnite… Toate evocă perfect genul ăsta literar (între timp devenit și gen artistic/estetic de sine stătător).

Peter Bunzl s-a gândit să facă o carte pentru copii inspirată nu numai din universul steampunk, ci și din profesia tatălui său, care avea un magazin de vechituri foarte asemănător cu cel al ceasornicarului din Cogheart. ⚙❤

În carte ni se prezintă un univers ciudat, în care oamenii din Londra anului 1896 trăiesc laolaltă cu mechanicals și mechanimals, adică ființe construite de oameni și înzestrate cu un set de caracteristici mai mult sau mai puțin umane. Lily, o fetiță rebelă și cam băiețoasă, se plictisește învățând bunele maniere la o școală plină de ifose și fete sclifosite care vor să ajungă perfect ladies. Așa că citește pe ascuns penny dreadfuls și se împrietenește doar cu ființe mecanice, fetele de la internat părându-i-se, pe bună dreptate, insuportabile.

Într-o zi, guvernanta lui Lily vine la școală și îi dă vestea că zepelinul tatălui său s-a prăbușit. Cu toate că nu a fost găsit un cadavru, bietei fetițe nu-i cade prea bine vestea. Lily mai trecuse o dată printr-o experiență asemănătoare, mama ei murind în urmă cu câțiva ani într-un accident tragic. Pentru că nu vreau să vă dau spoilere (ce v-am zis până acum se regăsește în primele pagini ale cărții), sar peste câteva capitole și vă spun doar că acțiunea propriu-zisă începe când Lily, Robert – băiatul ceasornicarului – și Malkin – un vulpoi mecanic – pleacă să descopere ce s-a ales de fapt de tatăl fetei, fiind în același timp urmăriți de niște dubioși cu cicatrice în jurul orbitelor și cu oglinzi în loc de ochi. Scary!

Ce mi-a plăcut

Lumea ființelor mecanice e absolut fascinantă. Tatăl lui Lily este inventator de asemenea făpturi, și încă unul foarte bun, care reușește să sufle mai multă viață-n ele decât oricine. Malkin, vulpoiul din poveste, este tot opera lui; i l-a făcut lui Lily ca animal de companie. 🙂 În carte apar și alte ființe mecanice făcute de el, toate la fel de mișto, care plâng cu lacrimi de petrol și se miră cu expresii ciudate – de exemplu, în loc de “vai de mine, ce-am pățit azi”, ei o să zică “cogs and chronometers, ce-am pățit azi”. :))

Acțiunea e captivantă; chiar mi-am dorit să știu ce se-ntâmplă și, deși am cam intuit toate deznodămintele previzibile, Cogheart mi-a dat mereu impresia că este o carte demnă de a fi adaptată pentru marile ecrane.

Dintre personaje, cel mai mult mi-a plăcut de Mrs Rust, o ființă mecanică ce are niște replici și o personalitate foarte faine – dar din păcate pentru cartea asta, e cam singurul personaj foarte bine conturat.

Puncte în plus și la capitolul prezentare. Cartea arată pur și simplu superb.

Ce nu mi-a plăcut

Marile mele probleme cu romanul ăsta au legătură cu stilul. Aproape toate dialogurile sună fals, de parcă cineva ar citi foarte prost niște replici. Ceea ce se vrea a fi touchy-feely iese de prea multe ori cringy. Personajele sunt cam plate, nu evoluează aproape deloc; chiar din contră, Lily devine un fel de marionetă către sfârșitul romanului și acționează mai mult din inerție.

Alt minus ar fi faptul că acțiunea este exagerat de dramatică. Nu tu o glumă, niciun hahaha, hihihi, nimic? Păi nu e totuși o carte pentru copii? Bine, știu ce-o să-mi ziceți: Singur pe lume, Fetița cu chibrituri, Micul prinț și altele. Dar totuși, e un roman în care un vulpoi merge numai tras cu cheia! Și pe bune, am luat pulsul acțiunii, era loc de glume și jocuri de cuvinte.

Overall, s-ar mai fi putut munci la editare. Cineva chiar putea să-i vândă niște ponturi lui Bunzl, pentru că ideea mi se pare originală și e păcat de carte să nu fie dusă de mânuță, ca un copil căpos, în direcția bună.

Concluzie și recomandări

Cu toate că nu mi-au plăcut destul de multe lucruri, eu o să cumpăr seria în continuare, căci înțeleg că volumul doi apare la anul. Sunt curioasă de evoluția scriitorului de la o carte la alta… și poate prinde și Bunzl un alt editor.

Dacă nu era clar din gifuleț, acțiunea se petrece iarna, așa că e vremea numai bună pentru carte, dacă tot a năvălit zăpada peste noi.

Recomand cartea copiilor? Mda, dar să fie mai mărișori de 8-9 ani și să aibă ceva povești mai tragice la activ. În asta se întâmplă lucruri destul de sângeroase și posibil traumatizante pentru neinițiați. (Deși, fie vorba-ntre noi, dac-ați citit Frații Grimm, Ion Creangă și mai ales Charles Perrault… you’re good to go! 👍)

Alte informații

Cartea are și un website cu mai multe chestii drăguțe. Aici găsiți și site-ul autorului. Volumul doi va apărea în 2017 și se va numi Moonlocket, iar pe ăsta mi l-am comandat de pe Book Depository, de unde a ajuns destul de repede (cam în două săptămâni).

*Pe Goodreads, Cogheart a primit de la mine 3 steluțe din 5.

Hai că nu ne-am mai auzit de mult cu recenzii & stuffsies. Ziceți-mi și voi ce-ați mai citit fain. 🙂