Carte: James and the Giant Peach, de Roald Dahl – sau cum să te îndrăgostești de un autor în 20 de pagini

Nici nu știu de unde să-ncep să vă povestesc cât de mult mi-a plăcut cartea asta. N-am mai iubit așa o carte pentru copii de pe vremea când dormeam în pat cu Vrăjitorul din Oz și O sută unu dalmațieni. M-am îndrăgostit de ce și cum scrie Roald Dahl cred că în 20 de pagini, iar la sfârșit strângeam în brațe cartea. E, pentru mine, cea mai mare revelație a anului. Nu pot să cred că am ajuns la vârsta asta și abia acum am citit prima carte de el. N-o să mi-o iert niciodată. :)) Am spus că o să citesc pe-ndelete restul volumelor din setul cumpărat, dar tare mi-e că n-o să mă prea pot abține… E absolut minunat omul ăsta.

Despre ce e vorba

James and the Giant Peach este a treia carte scrisă vreodată de Roald Dahl și a doua pentru copii, la o distanță de aproape 20 de ani față de prima. E una dintre cele mai celebre cărți interzise datorită (nu, nu din cauza 😬) laturii mai dark/macabre, a unei sexualități observate doar de puritanii americani și cică a rasismului, căci Old-Green-Grasshopper din poveste remarcă la un moment dat, spre disperarea unei societăți care se vrea politically correct:

“I’d rather be fried alive and eaten by a Mexican!”

Pe scurt, în James and the Giant Peach e vorba despre… James, un puști ai cărui părinți sunt mâncați în fix 35 de secunde de un rinocer scăpat de la zoo. :)) De atunci, băiatul trebuie să trăiască sub același acoperiș cu mătușile lui insuportabile și abuzive, Aunt Sponge (cea grasă) și Aunt Spike (cea slabă).

Aunt Sponge was enormously fat and very short. She had small piggy eyes, a sunken mouth, and one of those white flabby faces that looked exactly as though it had been boiled. She was like a great white soggy overboiled cabbage.

Bietul băiat e persecutat, pus toată ziua la treabă și nu mai e lăsat deloc să se joace. Până într-o zi, când în grădină apare o piersică uriașă în care locuiesc viitorii cei mai buni prieteni ai lui James: un licurici, o râmă, un miriapod, un vierme de mătase, o buburuză, un păianjen și un cosaș. 🐛🐞🕷

Ce mi-a plăcut

Tot. 💓🍑 Doar atât ar trebui să las la secțiunea asta.

Fiind la prima experiență cu Roald Dahl, nu pot să cred cât e de ingenios și cât de bine povestește. Sunt destul de rare cărțile pentru copii (și nu numai) care să-mi placă atât datorită acțiunii, cât și personajelor și stilului. James and the Giant Peach se numără printre ele.

Povestea e presărată și cu mici poezioare foarte amuzante, cu rime absolut fabuloase. Vocabularul lui Dahl conține clar cuvinte inventate (pare-mi-se că a apărut și un dicționar care le explică într-un volum separat), dar te cam prinzi din context cum se joacă autorul și ce vrea să zică.

Gângăniile au fiecare câte-o personalitate foarte bine conturată pentru o carte atât de scurtă. Less is definitely more. 🙂 Învățăm multe despre rolul fiecăreia în natură și cum fiecare are rostul ei, chiar dacă sunt mărunte… Mă rog, erau. 😀 Relația antagonică dintre Centipede – singurul dăunător din grup, ochelaristul care vede bine și are zeci de picioare – și Earthworm – orbul fără picioare, dar cea mai folositoare vietate din gașcă  – este bestială: am crăpat de râs la fiecare schimb de replici dintre ei.

La început nu mi-au plăcut ilustrațiile lui Quentin Blake; mi se părea că are un stil prea caricatural. Apoi mi-am dat seama că e defect de muncă. Sunt obișnuită să văd mult prea multe chestii pur și simplu drăguțe. Pe măsură ce înaintam în poveste, m-am prins cât de bine se potrivesc desenele. Sunt minunate chiar și alb-negru. Originalele sunt color și făcute în acuarelă, din câte-mi dau seama.

Mi-a plăcut că James and the Giant Peach e plină de referințe la alte opere din universul pentru copii al lui Dahl. De exemplu, când piersica uriașă se rostogolește, trece peste o celebră fabrică de ciocolată. :)) Am citit că mai sunt și altele, de care evident că încă nu mă prind, fiind la prima carte din set.

Nu în ultimul rând, mi-au plăcut finalul și soarta fiecărui personaj de după punctul culminant. Cine poate gândi așa ceva?! :)) Roald Dahl, desigur.

Ce nu mi-a plăcut

… Nu am ce scrie aici. James and the Giant Peach e o carte perfectă, ireproșabilă. N-are nimic în plus, nimic în minus, totul e numai bun de iubit. 🙂

Recomandări

Recomand cartea asta tuturor, mici sau mari, copii sau părinți, nepoți sau bunici. Este scurtă, se citește într-o după-masă. Povestea e captivantă, cu personaje bine construite, dialoguri autentice, proaspete, poezioare amuzante și o călătorie de neuitat. Rupeți-vă câteva ore din programul încărcat și citiți-o, e o-ncântare!

Alte informații

Roald Dahl a refuzat de nenumărate ori să cedeze drepturile de autor în vederea realizării unui film după cartea asta, dar după moartea sa, soția a semnat un contract cu Disney și așa a apărut filmul. Este unul dintre filmele ceva mai obscure marca Disney, fără prea mare succes la public, iar povestea am înțeles că diferă. L-ați văzut? Merită să încerc să mă uit?

La noi, James and the Giant Peach a apărut la Editura Arthur ca James și piersica uriașă. Îmi place că versurile sunt traduse de altă persoană față de cea care a tradus restul textului, așa că mari șanse să fi ieșit ceva frumos. 🙂 Să-mi spuneți voi, asta dacă ați citit versiunea în limba română, firește.

10% din drepturile de autor obținute din vânzarea oricărei cărți a lui Roald Dahl – în limba originală sau în oricare dintre limbile în care sunt traduse volumele sale – sunt donate fundaţiilor care poartă numele autorului și vor ajunge, indirect, la copii care au nevoie de ei. Ce frumos. 🙂

*Pe Goodreads, James and the Giant Peach a primit de la mine 5 steluțe din 5 (d’oh!).

7 thoughts on “Carte: James and the Giant Peach, de Roald Dahl – sau cum să te îndrăgostești de un autor în 20 de pagini

  1. Exact senzația pe care am avut-o și eu citind-o. Incredibil cum a reușit omul ăsta să concentreze atâtea lucruri în atât de puține pagini…

    Reply

  2. Și mie îmi place Road Dahl, deși am citit numai două cărți de el până acum: Matilda și Marele Uriaș Prietenos. O să mai caut și altele.
    Nu sunt prea lămurită ce ai vrut să zici cu „Îmi place că versurile sunt traduse de altă persoană față de cea care a tradus restul textului, așa că mari șanse să fi ieșit ceva frumos.” Restul textului nu e frumos? Sau versurile au fost traduse de un poet, deci automat mai priceput decât cineva care nu e poet? Altfel, nu văd de ce un traducător care lucrează pe un text de Dahl nu ar putea să traducă frumos și versurile…

    Reply

    1. S-o citeşti şi pe asta, e fenomenală. 🙂 N-am explicat mai pe larg pentru că în capul meu e limpede, dar evident că restul lumii nu ştie ce-i în capul meu – o chestie care-mi scapă de mai multe ori decât ar fi cazul. 😀 Normal că un traducător care se ocupă de un text în proză poate traduce şi poezie, dar nu întotdeauna cine se pricepe la una poate s-o facă şi pe cealaltă. Eu pot scrie rânduri în şir despre cărţi, dar dacă mă pui să scriu despre medicină sau amenajări interioare, o să iasă ceva searbăd. Prin “mari şanse să fi ieşit ceva frumos” mă refeream la grija celor de la Arthur ca totul să iasă bine; e o doză mai mare de dragoste pentru cărţi faţă de cum observ că se procedează la alte edituri (reiese din mai multe lucruri, nu doar ăsta). Poate traducătorului textului nu-i ieşeau savuroase versurile şi a decis să predea ştafeta. Nu ştiu, faptul că altcineva a tradus versurile nu înseamnă neapărat că traducătorul iniţial nu putea sau că nu i-a ieşit ca lumea, ci pur şi simplu că s-a făcut un efort suplimentar ca traducerea, per total, să iasă cât mai bine. Sau aşa se vede din exterior.

      Reply

  3. Nici eu n-am citit nimic din poveștile pt. copii (probabil pt. că în copilăria mea nu se găseau traduse; poată mă înșel). De fap nimic în afară de o autobiografie (Boy – Tales of childhood), genială desigur. Acum mă gîndesc c-ar trebui să iau și eu un set din ăsta pentru cînd mai crește prunca.

    Reply

    1. Daa, musai! Dacă-ţi seamănă câtuşi de puţin la gusturi, sigur o să-i placă. Şi cu ocazia asta le citeşti şi tu. 😀 Vezi că Boy – Tales of Childhood are şi continuare: Going Solo. Le am în set, dar le las la urmă.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.