Găsiți textul integral pentru Capra cu trei iezi aici.
Azi, la muncă, s-a făcut o descoperire demențială și astfel Creangă a crescut un pic în ochii mei. Nu că mai era nevoie, dar orișicât. Fiți numa’ atenți.
Din oareșce motive legate de faptul că lucrăm unde lucrăm, colega de bureaux parcurgea integral textul de la Capra cu trei iezi. Și deodată începe să râdă, citindu-mi niște pasaje cu voce tare. Primul: când capra ajunge acasă și iedul cel mic îi povestește despre masacru…
– Ei las’, că l-oiu învăța eu! Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o casă de copii, apoi trebuie să-și bată joc de casa mea? Și pe voi să vă puie la pastramă? Nici o faptă fără plată… Ticălosul și mangositul! Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua… Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de când sunt. Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzăla eu! Cu mine ți-ai pus boii în plug? Apoi, ține minte că ai să-i scoți fără coarne!
Pardon, ce? Înțelegeți și voi ce-am înțeles și noi? Se dăduse cumva lupul la capră în repetate rânduri? Voi ați sesizat nuanța asta când erați mici și avem noi o revelație tardivă sau…? Apropo, asta cu “îmi făcea cu măseaua” nu știu ce e și de unde vine, deși am căutat. Pot doar să presupun că îi făcea cu ochiul atât de schimonosit încât i se vedeau măselele. 😅 Alte interpretări?
Apoi, când capra merge la lup să-l cheme la praznic și face pe proasta că nu știe cine i-a “pus la pastramă” iezii:
– Apoi de-acum, ori să spun, ori să nu mai spun, că totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul, și datoria ne face să le căutăm de suflet. De aceea am făcut și eu un praznic, după puterea mea, și am găsit de cuviință să te poftesc şi pe dumneata, cumătre, ca să mă mai mângâi…
– Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram când m-ai fi chemat la nuntă.
– Te cred, cumătre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.
Stai, ce? Creangă, te iubesc. Nu știu dacă “să mă mângâi” e folosit DOAR cu sensul arhaic de consolare sau capra flirtează și-l seduce cu nerușinare pe lup. Adică pe bune acum, ce răspuns e ăla cu nunta? A cui? A iezilor? A caprei și a răposatului țap? Sau chiar a caprei și a lupului? De nu era celălalt paragraf nici nu mă gândeam, dar așa… Mindfuck, vă zic!
Asta mă face să mă gândesc serios că ar fi cazul să iau la puricat toate poveștile clasice pe care mi se pare că le știu de când e lumea și nu mai au nimic nou să-mi ofere. CINE ȘTIE CE MAI DESCOPĂR!
Un sfat foarte important pentru părinții care le cumpără cărți celor mici: mereu, mereu să căutați textul integral al operelor clasice. Nu știu ce mă face să cred că atunci când eram mică am citit o variantă prescurtată a Caprei cu trei iezi, altfel nu îmi explic de ce nu rețin absolut nimic din chestiile astea. Nu mă cunoașteți, încă de mică vânam povești de amor interzis peste tot, sigur îmi dădeam seama chiar și la 6 ani!
Eu am avut ediția asta, de la Editura Ion Creangă, 1989, cu ilustrațiile Ileanei Ceaușu Pandele (toate desenele de mai sus sunt din ea și mi-s tare dragi). A avut-o cineva? Mai ține minte dacă era întreagă? Se pare că nu o mai am și acum m-am întristat…
De acelaşi autor, Povestea poveştilor. Cu adevărat “buruenoasă”. 😀
Altfel, şi eu am avut ediţia asta. Sper să mai fie prin bibliotecă.
Cât vrei pe ea? 😛
Eram sigur. Nesătulo. :)))
Glumesc. Păstreaz-o măcar tu, că pe mine m-au făcut ai mei să donez o ladă-ntreagă de picture books, că “și-așa nu le mai citești și nu mai ai nevoie”. Well, surpriză…
Acum mi-e dor de biblioteca de acasă… 🙁
Worst feeling ever.
Eu am citit povestea intr-o carte de la scoala, si cred ca era varianta mai scurta, ca nici eu nu-mi amintesc traznaile astea :)) oricum mi-a inseninat seara postarea 🙂
Hehe, mă bucur. :))
Și eu am avut tot ediția asta. Tare mi-au plăcut desenele și încă îmi plac! Cât despre povestea în sine, era destul de greoi limbajul ca să fie înțeles de copii. Probabil, când îmi citea din ea, mama mai simplifica, iar când citeam eu… cine știe? Am încercat acum vreo doi ani să le citesc nepoților din Creangă! Criminal. :)))
Având în vedere că încă se studiază la școală, trebuie obișnuiți de mici cu expresiile dubioase și cu frunzăritul dicționarului; așa au făcut ai mei cu mine, de-aia încă țin minte destul de bine Amintirile. Eu am predat Creangă la secția maghiară când făceam practică, și mai criminal. :))
Si in “Amintiri”… “Luca Moşneagu, harabagiul nostru, dă bici cailor, zicând nevestei sale, care închidea poarta după noi: Olimbiadă, ia sama bine de borta ceea! Căci nişte porci, spărgând gardul într-un loc, se înnădise în grădina lui la păpuşoi.”
:)) Amintirile mustesc de limbaj de genul ăsta.
Hahha, tocmai mi-am dat seama ca imi amintesc de partea cu maseaua lupului, dar nu mi-a picat nicio fisa. Probabil eram concentrata pe poveste si am fuserit ce nu intelegeam imediat, nu stiu..
Contează şi la ce vârstă ai citit-o ultima oară. 🙂
A se vedea filmul “Mama” – Coproductie romano-sovietico-franceza regizata de Elizabeta Bostan – inspirat din “Capra cu trei iezi” a lui Ion Creanga… 🙂
Nu ştiam că există film inspirat din aşa ceva. :))
Pai da, probabil nici eu nu aflam daca pe vremea cand a iesit la cinema era ceva de vazut la TV pentru copii – in afara de 10 min de Mihaela (cu credits cu tot) serile inainte de Telejurnal, sau cate o portie de 10-15 (?) min. de secvente de Disney, Woody Woodpecker sau Tom si Jerry, taiate in bucatele f. mici pe care le consumam duminica dupa amiaza in timpul pranzului in familie… 🙂
Dar sa nu divagam… 🙂
PS. Imi amintesc si eu de desenele acesta dar probabil ca si cartea mea a ajuns la aceeasi soarta nemeritata. Dar daca cumva o gasesc, iti dau de stire…
Nu am prins vremurile, din fericire, dar am auzit din povești că era cam nesatisfăcătoare copilăria din punctul ăsta de vedere. Brrr. Eu am fost privilegiată, mă lăfăiam în Cartoon Network de mă dureau seara ochii, iar dimineața o luam de la capăt. Cât despre carte, stai liniștit/-ă dacă nu o găsești (încă nu m-am prins :D), o văd și pe okazii, dar parcă nu-mi vine s-o cumpăr știind că nu e a mea… sigh. Mersi oricum. 🙂
poate e vorba de nunta vreunui ied.