Cum m-am apucat de Game of Thrones

De foarte multă vreme vreau să scriu despre asta, fiindcă relația mea cu tot ce ține de lumea de gheață și foc a lui George R.R. Martin e o adevărată epopee.

A început acum vreo cinci-șase ani. Locuiam încă în București și, împreună cu prietenul meu de-atunci, începusem să ne uităm luni seara la un serial numit Game of Thrones. Era la primul sezon; ficțiune medievală, sex și violență, replici bestiale, lupii ăia gigantici, oh the love! 😍 N-am prins povestea de la primul episod, așa că am înțeles foarte puțin din întreaga intrigă ce pornise de la Jon Arryn, dar eram captivată.

La episodul cu tăierea capului știți-voi-cui, eram convinsă până-n ultima secundă că va scăpa. Cineva o să-l salveze, se va-ntâmpla un miracol, va urma o răsturnare de situație. Singura răsturnare de situație a fost că n-a fost nicio răsturnare de situație. Am rămas cu falca sprijinită de podea. Cum să moară un personaj atât de important? Efectiv nu puteam să-mi revin, am transpirat de la cât m-am sucit în pat noaptea aia. :))

“Ce e cu serialul ăsta? E ceva deosebit cu povestea”, mi-am spus în dimineața următoare. Ăla cred c-a fost primul moment când am realizat că am de-a face cu ceva atipic, ieșit din comun.

Când am căutat Game of Thrones pe Google și am văzut că e făcut după niște cărți, am zis că nu mă mai uit la serial până nu le citesc, promisiune de care mă țin cu greu și multă încăpățânare până-n zilele noastre, când serialul a ajuns un fenomen.

Coincidență sau nu, episodul cu decapitarea a fost difuzat cam în aceeași perioadă în care m-am despărțit de prietenul meu de-atunci, așa că asocierea asta nu a rămas o amintire prea fericită la mine-n cap. Drept urmare, nu m-am mai uitat nici la serial, nu am căutat nici cărțile. Dar n-am uitat că e ceva diferit acolo și, pe măsură ce internetul vuia tot mai tare și dădeam numai de Game of Thrones peste tot, la câțiva ani distanță am ajuns în Cărtureștiul din Cluj și am plecat de-acolo cu tot setul.

pentru poza asta am împrumutat un poloboc de la prietenii mei din Pisa

Prietenele mele cele mai bune erau atunci cu mine și, bietele de ele, deși obosite după o zi întreagă de umblat brambura prin oraș, au stat atunci să mă ajute să nu iau de două ori același volum (pe-atunci, titlurile și ordinea nu-mi erau prea clare). Cineva ținea cărțile deja verificate, altcineva ținea telefonul să ne uităm pe Wikipedia, eu eram extaziată. :))

Asta a fost acum vreo doi ani. De atunci tot citesc la ele și abia acum cred că am ajuns la ultima săptămână în care citesc din ultima carte, ceea ce mă-ntristează groaznic. Dar îmi pare bine că, față de alții, nu am parcurs pe nerăsuflate cele peste 4500 de pagini ale seriei. I took my time și m-am înfruptat din ele pe-ndelete, pentru că Game of Thrones nu înseamnă doar acțiune. Cu foarte puține excepții, am citit exclusiv acasă, în liniște, când m-am putut concentra 100% asupra lor. Au fost și momente de pauză în care, timp de vreo șase luni, n-am început următoarea carte fiindcă viața mea nu era foarte așezată atunci și preferam să mă implic în ceva mai ușor, ca să nu-mi scape nimic.

Privind în ansamblu, tot ce ține de A Song of Ice and Fire e una dintre cele mai faine experiențe literare pe care le-am trăit vreodată. Și cu siguranță va fi și una dintre cele mai longevive. Cât despre serial, am rămas încă la primul sezon și, deși mă tentează enorm să m-apuc să-l devorez, prefer să n-o fac încă. Firele narative sunt și-așa super încâlcite, n-are rost să mă uit la serial și să mă apuc apoi să mă-ntreb dacă chiar așa era în carte sau nu. M-aș sabota. Cine știe, poate peste vreo 10-12 ani cel puțin, când George R.R. Martin se va-ndura de noi și va lansa și ultima carte, o să-l reiau cap-coadă.

Și apropo de George R.R. Martin… sper ca the fat bastard să poarte non-stop după el doi paramedici, tuburi de oxigen și defibrilatoare. Și mai sper nici să nu mor eu prima fără să știu cum se termină seria, pentru că dacă există viață după moarte, cuiva nu-i va merge bine acolo.

meanwhile, we can all fangirl about Jon Snow

Urmăriți aici seria de articole despre A Song of Ice and Fire.

2 thoughts on “Cum m-am apucat de Game of Thrones

  1. Felicitări pentru efortul depus, nu-i de colea să ai răbdare pentru atâtea mii de pagini. Eu încă lupt împotriva curentului, refuz să mă uit la film sau să citesc cărțile :)) Nu mă atrage deloc subiectul, dar, soțul meu deja a dat gata 4 volume vara asta.

    Reply

    1. Dar n-am “avut răbdare”, ci am savurat fiecare pagină. Am terminat ultima carte duminică; deja e vineri şi efectiv nu mă pot apuca de altceva. Simt că n-o să-mi placă, ăsta e efectul. Soţul tău ştie ce ştie. 🙂 Ştiu că pare intimidantă ca dimensiuni, dar e o serie atât, atât de complexă. Încearcă măcar primul volum şi nu te lua după cei care o laudă doar pentru că e cu fantasy cu dragoni. E o parte minoră, care putea să nici nu existe.

      Reply

Leave a Reply to Roxa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *