Nu cred că există cineva care să nu fi auzit vreodată de Habarnam. Deși face parte mai degrabă din lista de lecturi pentru copii a generației părinților noștri, prichindelul ăsta face ce face și se strecoară ba prin auxiliare, ba pe bloguri, deci dădeam de el destul de des.

Ce m-a convins însă să cumpăr trilogia? Sunt atât de competitivă încât, atunci când un coleg – care mereu se laudă cum a trecut el bacul cu 5 la română și cum nu citește mai nimic în afară de ziare online – începuse să se laude că a citit în copilărie TOATE CELE TREI VOLUME DIN SERIE, nu cred c-au apucat să treacă 48 de ore până în clipa-n care-mi bătea curierul la ușă. 😅 Cultura mea generală se cerea satisfăcută.

Cu toate că pot fi citite și separat, fiind practic trei povești separate, eu aș recomanda citirea lor în ordine ca să vedeți cum evoluează Habarnam… sau să nu citiți cartea a treia, pentru că e groaznică (am mai jos un rant despre asta). Și culmea, dintre toate, fix pe aia cu Luna eram cea mai curioasă s-o parcurg… Dar hai să le luăm pe rând cât de pe scurt se poate.

Volumul I – Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi

Despre ce e vorba
În primul volum facem cunoștință cu lumea prichindeilor și a prichinduțelor, în mijlocul căreia îl găsim pe Habarnam cel care nu știe niciodată nimic, ba mai e și mincinos și alarmist degeaba. :)) Când vede că toți prietenii lui se pricep la câte ceva, Habarnam încearcă să îi imite și provoacă o grămadă de încurcături și scandaluri: cântă la tubă, se face pictor și poet etc. Apoi, pleacă împreună cu prichindeii într-o expediție cu balonul, descoperă alt oraș și, după multe năstrușnicii (foarte tembele :D), învață să trăiască în armonie cu prichinduțele, dar și… să citească.

Ce mi-a plăcut
Că e genul ăla de literatură pentru copii care poate fi savurată și de pici, și de adulți. Nu m-am plictisit nicio clipă; umorul e mișto și are o ușoară tentă filosofică (normal că Habarnam născocește minciuni, pentru că adevărurile n-au nevoie să fie născocite!), lumea prichindeilor e descrisă fascinant, povestea te prinde, traducerea e faină, toate personajele se răstesc în dialoguri aprinse unele la celelalte, acțiunea e energică și de multe ori ilară și absurdă, iar ilustrațiile lui A. Laptev completează în cel mai fericit mod toată nebunia asta. Big like!

Ce nu mi-a plăcut
Normal că totul trebuie să fie umbrit de aerul sovietic și tonul didactic al întâmplărilor. Copiii însă s-ar putea să nu simtă chestia asta sau să nu fie prea deranjați de ea.

Volumul II – Habarnam în Orașul Soarelui

Despre ce e vorba
O nouă călătorie, de data asta cu Habarnam, cu prichinduța Țintișoara și cu un prichindel cam nespălat. Cumva, gașca asta ajunge în Orașul Soarelui, unde lucrurile se întâmplă puțin altfel. Cum pune Habarnam mâna pe un automobil ca să ajungă acolo? Primește o baghetă fermecată de la un vrăjitor, dar o poate păstra numai dacă nu face mai mult de trei fapte rele. Fiind totuși vorba de Habarnam într-un loc cu totul nou, cam cât timp îi dați intrigii ăsteia până o ia razna? :))

Ce mi-a plăcut
Aproape tot! Ce bine mi-a căzut cartea asta! E preferata mea din serie și mă bucur că nu suferă de sindromul volumului al doilea. Mi se pare atât, dar atât de faină și de plină de imaginație! A fost ca un balsam pe creier după atâtea povești YA și fantasy americane. Oraşul Soarelui e descris fantastic, ți se face poftă de înghețată aproape la fiecare pagină, prichindeii – ca de obicei – pun la cale tot soiul de năzbâtii amuzante, dialogurile sunt proaspete şi fiecare personaj are defectul lui fermecător şi plin de haz.

Also, să nu spuneți că nu v-am zis: Nikolai Nosov a prezis nostradamic curentul hipsteresc în artă! 😁

– O să iasă extraordinar, mai ceva ca înainte! se bucura regizorul. Spectatorii stăteau înainte separat de actori şi actorii jucau separat de public. Acum, actorii o să joace printre spectatori.
E la mintea cocoşului că actorul nu se poate răsuci cu aşa viteză încât toţi spectatorii să-i vadă toată faţa în acelaşi timp. Rezultatul fu că unii îi văzură faţa, iar alţii ceafa. Şi cu decorurile ieşi prost. Unii spectatori văzură şi actorii, şi decorurile, alţii nu văzură nimic, pentru că decorurile erau întoarse cu dosul spre ei şi-i acopereau pe actori. Ca spectatorii să nu se plictisească, Năzdrăvanu ceru câtorva actori să presare confetti multicolore pe spectatori, să le spargă pocnitori în urechi şi să-i lovească în cap cu baloane.
Publicului nu-i prea plăcură trucurile astea, dar regizorul spuse că sunt foarte nimerite, pentru că înainte vreme spectacolul reuşit era cel care plăcea spectatorilor, iar acum e pe dos, este considerat reuşit spectacolul care nu place nimănui. Reflecţiile astea nu convinseră pe nimeni, spectatorii plecau din sală cu mult înainte să se termine piesa. Treaba asta nu-l deranja prea tare pe Năzdrăvanu. Spuse că se gândeşte la un nou truc ca să-i facă pe spectatori să stea lipiţi de scaun. Îi veni ideea să ungă scaunele cu smoală, ca spectatorii să nu poată pleca.

Dacă mie mi-a făcut atâta plăcere s-o citesc, pentru copiii din clasele primare ar fi o-ncântare și le-ar prinde și lor bine o gură de aer proaspăt, o pauză de la poveşti moderne. Îmi plac și ilustrațiile (tot A. Laptev, firește), și dinamica specifică primelor crush-uri din clasele primare – undeva între tandrețe și împunsături – dintre Habarnam și prichinduța Țintișoara, și faptul că se descriu acolo cu lux de amănunte niște invenții și mașinării care ar putea forma, în momentul citirii, viitori ingineri sau oameni de știință… ce mai…. HUGE like!

Ce nu mi-a plăcut
La fel ca-n prima carte: aerul sovietic moralizator, un trademark al vremurilor în care scria Nosov.

Volumul III – Habarnam pe Lună

Despre ce e vorba
Cel mai deștept dintre prichindei, pe numele lui Știetot (firește…), construiește o rachetă pentru a explora Luna, unde bănuiește că ar trăi alți prichindei. Habarnam și Gogoașă sunt mult prea năzdrăvani și indisciplinați ca să plece odată cu restul trupei, așa că celor doi li se interzice accesul în nava cosmică. Dar normal, ce știe Habarnam să facă dacă nu să intre în încurcături? Drege ce drege și se trezește primul pe Lună, cu tot cu Gogoașă după fundu’ lui.

Hatereală, dar argumentată!
OK, cu riscul postului gigantic pe care nu-l citește nici dracu’, hai să discutăm un pic mai pe larg despre cartea asta. Băi, deci pe mine m-a călcat îngrozitor pe nervi. Efectiv m-am simțit păcălită. Dacă începeam seria cu volumul ăsta, clar o abandonam.

De obicei încerc să văd dincolo de subiectul cărții în sine, să mă uit la stil și să analizez o carte ca artă de sine stătătoare (de-aia-mi place Lolita de mor!), dar de data asta mi-e foarte greu să ignor propaganda socialistă. Nu știu dacă propagandă nu e cam mult spus, dar totuși, e o carte pentru copii, de ce să te folosești de literatură pentru a le turna politică în cap de mici? Oribil.

Am luat o țeapă colosală lăudându-l pe Nosov că a scris cartea asta înaintea aselenizării. Habarnam pe Lună are foarte puțină legătură cu spațiul cosmic. Da, începe bine și primele 100 de pagini sunt chiar drăguțe și distractive: boacănele și certurile obișnuite ale prichindeilor, modul foarte mișto prin care se strecoară noțiuni ca imponderabilitate, gravitație etc. Apoi, încet-încet, mi-am dat seama că Luna e doar o metaforă pentru capitalism (locul ăla unde se ajunge greu și după ce ajungi acolo regreți, pentru că banii sunt ochiul dracului, bogații prosperă și săracii mor de foame oricât ar munci). A doua revelație a fost că Orașul Soarelui din volumul al doilea reprezintă idealul socialist, unde toată lumea e egală. Și de-acolo zbuf, a dat dezamăgirea cu mine de podea. 😔

– Ce minunată e lumea! spunea el. Ce frumoasă e natura! Înainte nu vedeam nimic din toate astea – nici florile, nici iarba, nici păsărelele cele drăgălaşe, nici râul cu malurile lui minunate. Niciodată n-am avut timp. Mă gândeam doar cum să fac mai mulţi bani, pentru toate celelalte nu-mi mai rămânea timp, să fiu al naibii dacă mint! Acum ştiu însă că nu banii sunt adevărata valoare, ci toată această frumuseţe din jur pe care nu poţi s-o ascunzi în buzunar, s-o mănânci sau s-o închizi într-un cufăr.

PE BUNE?! Ugh! Dacă la primele două volume scoteam citate ca să le arăt și altora ce fain scrie Nosov, la Habarnam pe Lună le-am scos doar să demonstrez ce spălare pe creier propune.

Poate dacă era doar un alt volum sovietic scris la comandă, l-aș fi privit ca pe o radiografie a acelor vremuri. Dar nu pot ierta faptul că autorul a luat niște personaje și niște povești drăguțe, de care deja m-am atașat, și le-a transformat în asta. Un copil din clasele primare nu ar înţelege nimic de-aici, unul din clasele gimnaziale ar înţelege ceva, dar nu suficient, şi nici unuia, nici celuilalt nu i-ar plăcea. Mare păcat, un hit-and-miss atât de specific perioadei în care scria Nosov, în care multe talente s-au irosit pentru nimic.

Și nici ilustrațiile nu mai sunt de A. Laptev, ci de o anume Silvia Olteanu; foarte seci și nereușite prin comparație.

Să dăm Cezarului ce i-am cam luat…
Nu zic că nu există și părți bune. Tot respectul pentru primele 100 de pagini și pentru traducerea foarte inspirată (nume de sate de țărani săraci: Flămânzeni, Zdrențărei, Lihniți, Amărășteni; cameramanul Zum, reporterul Turuilă, polițiștii Vendetă, Țintă, Trosc și Pleosc).

Recomandări?

Primele două volume – da, oricând, pentru oricine și în orice moment. Volumul al treilea – stați deoparte sau, dacă aveți suficientă răbdare cu copilul vostru, învățați-l cum să citească și să gândească povestea asta.

*Pe Goodreads, seria Habarnam a primit de la mine așa:

• Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – 4 stele din 5;
• Habarnam în Orașul Soarelui – 4 stele din 5;
• Habarnam pe Lună – 2 stele din 5.