Acum vreo câțiva ani, să tot fie vreo opt-nouă, Martin Page era poneiul de paradă al celor de la Humanitas și cărțile lui erau peste tot. PESTE TOT. Intrasem la Anthony Frost, librărie engleză prin excelență, și Martin Page era și acolo! (Mă mir așa pentru că e franțuz – deci nu Mart’n Peigi, ci Marhtan Paj. 😬) Fusese râia librăriilor, creme de la mainstream… dar acum e mai dispărut ca dinozaurii.

În afară de M-am hotărât să devin prost, care e reeditată a nu știu câta oară și bănuiesc că încă se mai vinde bine datorită titlului catchy, nu mai găsesc nimic de Page nicăieri. E dispărut de pe stocuri, indisponibil la edituri, gata, c’est fini.

Și știți ce e trist? Că eu am o problemă: dacă-mi place mult o carte, vreau s-o tot fac cadou. O perfectă zi perfectă a lui Page, apărută în colecţia Cartea de pe noptieră cu o copertă drăguță ce sugerează suicidul – un motiv omniprezent în carte -, a răposat la rându-i. Am apucat s-o fac de vreo două ori cadou și de-asta nici nu o mai am în bibliotecă… Din câte văd, nici șanse să o cumpăr prea curând nu mai există.

din Despre ploaie

Libelula 1/2

Libelula 2/2

Ţin minte că eram în anul II de facultate când am citit-o. Am adorat fiecare pagină. Cu mintea de acum, Martin Page mi se pare un fel de Hipster Hipsterescu, dar atunci am rezonat cu aproape tot ce-a scris, în frunte cu O perfectă zi perfectă. Mă și deranja la culme că bietul Page purta stigmatul umorului din M-am hotărât să devin prost și lumea-i căuta cărţile pentru o altă porție de râs, dezamăgită în fața mesajelor mai profunde ale celorlalte texte. O perfectă zi perfectă a însemnat enorm pentru mine, m-a răcorit pe interior; era revolta pe care ne-o înăbușim zilnic vizavi de rutină – adică fix de ce aveam atunci nevoie. Se vede după faptul c-am inclus-o-n raftul meu de cărți favorite pe Goodreads, unde am pus doar ce mi s-a părut extra special.

Au mai fost trenduri trecătoare: într-o vreme se purtau edițiile mari și cartonate din Rushdie, care erau foarte scumpe. Era la modă să citești Philip Roth, Günter Grass și Paul Auster, pe care măcar îi mai găsim și n-au dispărut ca măgaru-n ceaţă. Acum sunt la modă romanele YA și cărţile de colorat pentru adulți… Ceea ce nu, nu e rău; eu am scris asta doar să mă plâng că nu mi-e completă colecția de Page și că nu am ce să fac în sensul ăsta. 🙂