Când am pus întrebarea asta, răspunsurile prietenilor care au citit seria sau se uită la serial vizau mai ales un personaj. Dar deși sunt și eu fană a umorului foarte mișto al lui Tyrion Lannister, pe mine altcineva din Cântec de gheață și foc mă face să râd cu voce tare: Eddison Tollett, cunoscut mai simplu ca Dolorous Edd. Chiar, cum a fost tradusă porecla asta în română? Edd cel Îndurerat/ Îndureratul? Edd cel Trist/ Tristul? Sună ca naiba oricum o dai. 😅

Cred că s-au împlinit deja doi ani de când mi-am luat toate cărțile de la un Cărturești din Cluj, și de atunci tot citesc și citesc și nici nu se termină, nici nu vreau să se termine. Seria asta e drog. Lungă, detaliată, complexă, dătătoare de dureri de cap și de inimă (vreți să vedeți un selfie de după Red Wedding?), cauzatoare de unghii cu minus și dioptrii cu plus minus. O să vă scriu un scurt istoric într-un alt post, fiindcă cel de azi e all about Dolorous Edd.

eu am ajuns la cartea a patra, A Feast for Crows/ Festinul ciorilor, de care m-am apucat la începutul lui iulie și din care am citit… multișor, ‘colo pe la 550/800 💪

dacă tai partea citită, arată aproape ca o carte normală…

And who’s to say the bones wouldn’t lie? Why should death make a man truthful, or even clever? The dead are likely dull fellows, full of tedious complaints – the ground’s too cold, my gravestone should be larger, why does he get more worms than I do… (Dolorous Edd, A Clash of Kings/ Încleștarea regilor)

Față de Tyrion cel superimplicat, activ și în mintea căruia am petrecut ceva mai mult timp în miile de pagini ale cărților, Dolorous Edd e un personaj episodic, care apare de două-trei ori la mia de pagini și uneori nici măcar, iar umorul lui e bazat mai degrabă pe un pesimism flegmatic. Dar oricum, vorba unui meme găsit din întâmplare: ce bine s-ar înțelege ăștia doi dac-ar petrece niște timp împreună. 😀

cam așa arată de fapt Dolorous Edd în cărți; de aici

Cu toate că apare atât de rar, l-am remarcat pe Dolorous Edd de la primele replici, pentru că asemenea tuturor personajelor lui George R.R. Martin, e bine conturat și individualizat, mai ales în gașca de la Castle Black. Față de multe acrituri care și-au pierdut orice urmă de umor – sau, mai grav, de umanitate – în timpul petrecut făcând parte din Night’s Watch, gheața și zăpezile eterne nu l-au făcut pe Edd altfel decât… un pic morocănos.

Volumul pe care-l parcurg eu acum nu urmărește acțiunea de la zid, dar abia aștept să încep A Dance with Dragons/ Dansul dragonilor și să văd ce perle i-a mai pus George R.R. Martin în gură. 😁 Demn de comedy gold rămâne însă, de departe, dialogul dintre el și alți doi frați din Night’s Watch, de după sau din timpul unei bătălii (nu mai rețin exact).

Pyp was telling Dolorous Edd about the contest they’d had to see which of the straw soldiers could collect the most wildling arrows. “You were leading most of the way, but Watt of Long Lake got three in the last day and passed you.”
“I never win anything,” Dolorous Edd complained. “The gods always smiled at Watt, though. Then the wildlings knocked him off the Bridge of Skulls, somehow he landed in a nice deep pool of water. How lucky was that, missing all those rocks?”
“Was it a long fall?” Grenn wanted to know. “Did landing in the pool of water save his life?”
“No,” said Dolorous Edd. “He was dead already, from that axe in his head. Still, it was pretty lucky, missing the rocks.” (A Storm of Swords/ Iureșul săbiilor)

Ăsta e doar unul dintre zecile de atuuri ale lui George R.R. Martin: te face să-ți pese și de personajele secundare și să aștepți până și replicile lor cu sufletul la gură. Și de ce să mint, ajută și faptul că Dolorous Edd face parte din #teamJonSnow de la bun început. 😀

O să mai tot scriu despre A Song of Ice and Fire în săptămânile care urmează, pe cât posibil fără spoilere (deși, să fim serioși, sunt la a patra carte din cinci; simplul fapt că pomenesc un nume devine spoiler). Behave, thou!

Urmăriți aici seria de articole despre A Song of Ice and Fire.