A trecut ceva vreme de când m-am lăsat dusă de val spre latura amuzantă și light a literaturii pentru copii, neglijând-o pe cea puțin mai introspectivă. Nu-i bai, am revenit în forță, căci Găinușa care voia să zboare aproape că mi-a smuls niște lacrimi. Între noi fie vorba, dacă reușeam să o termin în aceeași seară în care m-am apucat de ea sigur ar fi reușit, da’ noroc c-am luat o pauză.

Spre rușinea mea și având în vedere cât de celebră-i cartea asta, e prima oară când aud atât de ea, cât și de autoare – Sun-mi Hwang -, o tanti puțin trecută de 50 de ani taman din Coreea de Sud. În apărarea mea, nu cred să mai fi fost tradusă în limba română înainte de 2016, așa că nu aruncați cu ouă stricate! Nici de sticlă, că ui’ ce faine și fotogenice sunt, mai ales lângă o carte cu găini. 😀

Despre ce e vorba

Dacă nu era evident din titlu, despre o găinușă ouătoare care trăiește un fel de Groundhog Day, o rutină lâncedă, o viață care atunci când se schimbă nu o ia înspre bine. Muguraș, fiindcă așa a hotărât ea însăși că o cheamă, e închisă într-o cușcă și privește mereu afară, prin ochiurile plasei, tânjind la libertate și sperând că într-o zi va putea și ea să clocească un ou și să facă un puișor. Va reuși să scape, dar care e prețul libertății?

Sentimente amestecate

Aș minți dacă aș zice că nu mi-a plăcut. Până la urmă orice lectură care mișcă ceva în tine te îmbogățește. Este o carte foarte touchy-feely, înduioșătoare până în pânzele albe, de o sensibilitate aparte (deh, asiaticii ăștia…), cu personaje gingașe și fragile pe care ai da orice să le ajuți. Găinușa aia m-a terminat psihic cu grijile și frământările ei materne, mi-a luat inima și mi-a vârât-o în cuva mașinii de spălat; zău că nu-ți mai vine să “clocești vreun ou” după o salvă de-asta de stream of consciousness părintesc. 😐  Nu pot să contest toate lucrurile astea, DAR! 

Mi-ar fi plăcut atât, atât de mult ca Găinușa să fie scrisă mai coerent. Nu știu, de multe ori am avut impresia că autoarei i se încâlciseră ghemele de neuroni din creier și de-aia începuse să scrie atât de dezlânat, aproape stângaci. Tonul didactic e de multe ori deranjant și nenatural. E o fabulă până la urmă, nu trebuie să fie de toate câte-un pic.

Bine, m-a mai ajutat să mi se rupă filmul și traducerea (sau editarea). De ce tonul de poveste lin curgătoare trebuie neapărat să fie întrerupt de “replică Muguraș”? De ce replică? Răspunse ce avea? De ce folosim cuvinte doar de dragul de a ne lăuda că le știm? De ce? Și au mai fost situații… Dar ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, pasajele poetice au ieșit super, chiar mi-au plăcut – și nu sunt rare, cartea având o oarecare doză de lirism. Și m-a mai gâdilat plăcut la simțuri formularea asta: “(…) și ciocul ei luă forma unui zâmbet”. 🙂

M-a impresionat finalul cărții și mi-a plăcut că nu l-am prea putut intui, deci puncte extra. ADOR ilustrațiile. Nu sunt multe; se găsesc la începutul fiecărui capitol și, deși par basic și foarte simple, sunt atât de frumoase și de… atmosferice. Spuneți voi că nu vă mișcă desenul ăsta cu vederea găinușei la salcâmul de dincolo de cușcă. Nu vă cred! Artista e japoneză și își spune Nomoco, priviți ce talentată e. 👍

Două interpretări

1. Dacă ar fi citită de un copil mai mărișor, Găinușa ar fi despre prietenie, despre relația mamă-fiu, despre singurătatea ca pedeapsă pentru a fi diferit, dar și despre renunțarea la individualitate pentru a fi acceptat.

2. Dacă o citim noi, cei care pretindem c-am fi adulți, și reușim să ne detașăm puțin de povestea în sine, descoperim și o oarecare latură politică. Nu știu dacă s-a dus cineva atât de departe cu firul logic, dar e un pic evident: Coreea de Nord = găinușa care își dorește mai mult de la viață și nu înțelege de ce nu poate trăi la fel ca găina din curte; Coreea de Sud = belșugul și libertatea de dincolo de cușcă.

Concluzie și recomandări

O recomand dacă nu sunteți marcați pe viață de chestii zdrobitoare gen Cățelușul șchiop, Puiul, Moartea căprioarei sau altele asemenea. :)) E OK și dacă vreți să vedeți cum se scriu în zona aia de lume cărți pentru copii (care nu sunt manga). Nu o recomand dacă aveți mari pretenții de la stil și citiți numai proză cât se poate de originală.

Alte informații

Găinușa care voia să zboare a apărut în 2016 la Editura Arthur. Face parte din colecția de cărți inteligente numită Smart Blue (ce-mi place împărțirea asta pe culori!) și e scurtă, are doar 144 de pagini. Dacă vă-ncumetați, se poate citi lejer într-o după-masă. O găsiți și online pe Cărturești sau pe Libris (transport gratuit).

*Pe Goodreads, Găinușa a primit de la mine 3 stele din 5.